FOTO // Spirite ÎNCINSE la Direcția nr. 6 a INI. Evenimentele au culminat cu o altercație între Andrei Năstase și Alexandru Pânzari. Șase polițiști au fost SUSPENDAȚI din funcție
3528
agora.md Șeful Direcției nr. 6 pentru Protecția Martorilor a Inspectoratul Național de Investigație (INI), Anatolie Macovei, împreună cu o parte din angajații care au anunțat ieri-seară că susțin Guvernul condus de Maia Sandu, au fost suspendați din funcție printr-un ordin semnat de șeful Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pânzari.
La fața locului a sosit și liderul PPDA, Andrei Năstase, ales ministru de Interne în Guvernul Sandu. Acesta ar fi vrut să intre în sediul direcției respective, însă a fost împiedicat.
Astfel, între Năstase și Pânzari s-a produs o altercație. Politicianul i-a reproșat lui Pânzari că este demis și că IGP are un nou șef. La rândul său, Pânzari a solicitat actul normativ prin care ar fi fost demis.
„Te somez să te supui unei hotărâri de Guvern emise în conformitate cu Constituția. Absolut orice vei face împotriva Constituției va fi folosit împotriva dumitale”, a menționat Năstase.
Ulterior, Alexandru Pânzari a anunțat că șase angajați ai Direcției din cadrul INI au fost suspendați din funcție.
„Avem șase angajați suspendați din funcție. În această clădire sunt materiale, martori în cadrul unor procese penale de rezonanță. Noi nu am făcut altceva decât să întreprindem acțiuni pentru a nu avea scurgeri de informații. Eu mă supun ordinii de drept și Constituției”, a precizat Pânzari.
Lucrurile s-au calmat la sediul Direcției nr. 6, iar în la intrarea în instituției au fost plasați doi polițiști.
06.04.2026
12:58
141
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
09:42
391
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
05.04.2026
19:05
931
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
04.04.2026
21:12
1016
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
15:21
1067
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1083
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
03.04.2026
20:41
1288
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
18:31
1683
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
03.04.2026
18:24
1231
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:24
1087
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
242
Piesa uitată „Silver”, înregistrată în anii ’90 pe Insula Man, renaște în serialul „Love Story” și ajunge la milioane de ascultători
06.04.2026
10:33
247
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
295
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
366
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
368
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
389
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
920
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
869
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1008
Horoscopul zilei 05.04.2026
1139
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1003
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1427
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1100
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1056
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1074
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1206
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1402
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1289
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1186
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1282
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1386
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1677
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1099
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1222
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1338
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40





Inapoi














