FOTO // Radu Albot și-a încheiat aventura la Australian Open: Jucătorul nostru l-a făcut să transpire serios pe germanul Alexander Zverev, al doilea FAVORIT la câștigarea turneului
4527
Captură
Cel mai bun tenisman din R. Moldova, Radu Albot, a fost eliminat în această dimineață de la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului.
Jucătorul nostru nu a putut să-l oprească pe germanul naturalizat Alexander Zverev, care are șanse mari să câștige turneul de la Antipozi.
Zverev a luat foarte în serios partida cu Radu Albot, chiar dacă jucătorul nostru este pe locul 124 în clasamentul ATP.
Astfel, Zverev s-a impus în primul set cu 6-3. Setul secund s-a decis după un break al germanului 6-4.

În setul trei, Radu a încercat să opună o mai mare rezistență și a mers cap la cap cu adversarul său până la scorul de 4-4. Totuși, Zverev a pus presiune și în momentul decisiv a câștigat pe serviciul lui Radu.
În cele din urmă, Alexander Zverev s-a impus în trei seturi: 6-3, 6-4, 6-4.

Aventura lui Radu Albot la Australian Open se încheie după cinci victorii. Acesta a câștigat trei partide în calificări și a trecut două tururi.
Jucătorul nostru nu va veni cu mâna goală din Australia. Acesta a câștigat, grație evoluției sale, peste 220 de mii de dolari.


22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
22.09.2026
18:17
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















