FOTO // Parcul de distracții „OrheiLand” a fost REDESCHIS. Primăria Orhei anunță că la deschidere au participat zeci de mii de părinți și copii
2892
Cel mai mare parc de distracții din R. Moldova și din întreaga regiune a inaugurat sâmbătă, 1 iunie, sezonul estival în prezența a zeci de mii de vizitatori. La eveniment au fost prezenți inclusiv oficiali străini, care au salutat modul în care este organizat parcul. Liderul Partidului „ȘOR”, fostul primar de Orhei și cel care a fost autorul acestui proiect, Ilan Șor, a declarat că „OrheiLand” este încă o dovadă că în R. Moldova se pot face lucruri frumoase fără împrumuturi de peste hotare.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Orhei, printre cele câteva zeci de mii de persoane, la inaugurarea noului sezon de la „OrheiLand” au fost prezenți diplomați și oficiali străini, precum Ambasadorul Armeniei în R. Moldova sau fostul membru al Guvernului Italiei, Luca Beloti. „Oamenii l-au întâmpinat cu aplauze și urale pe cel care este considerat „părintele” „OrheiLand”, Ilan Șor”, se arată în comunicatul de presă.
Deputatul a menționat că „OrheiLand” este un loc care demonstrează că în Moldova se poate construi și pot fi create condiții bune pentru oameni și fără ajutor din afară. „Deschidem nu doar cel mai frumos parc de distracții, deschidem un loc în care demonstrăm că a trăi bine se poate și acum, să construiești ceva calitativ se poate și de sine stătător, nu neapărat cu ajutor din afară”, a declarat Șor.
Mai mult, sursa citată a accentuat că toate distracțiile la „OrheiLand” sunt gratuite, astfel încât parcul de distracții, dar și întregul municipiu Orhei poate fi considerat o „insuliță a comunismului”. „Orhei este Monaco moldovenesc”, a reiterat Ilan Șor
El s-a referit și la planurile de viitor ale formațiuni sale. „Sunt sigur că împreună vom construi, în cel mai scurt timp, o țară la care visăm, o țară care nu se va supune nimănui și va crea condiții bune astfel ca fiecare cetățean să se mândrească pentru faptul că este cetățean al R. Moldova”, s-a arătat convins fostul primar de Orhei.
Inaugurarea „OrheiLand” a fost cel mai așteptat eveniment al anului, a menționat primarul interimar de Orhei, Diana Memeț. Aceasta a adăugat că autoritățile locale au depus toate eforturile pentru a organiza acest eveniment și i-a mulțumit lui Ilan Șor pentru „sufletul” pe care îl pune pentru Orhei. „Îi mulțumesc domnului deputat Ilan Șor că își pune inima în acest oraș și lucrul acesta este vizibil. Orheiul a ajuns cel mai frumos oraș din țară, iar „OrheiLand” este cel mai atractiv”, a punctat Memeț.
Iar directorul companiei „Duty Free Moldova”, sponsorul general al „OrheiLand”, Ilona Șor a amintit că parcul de distracții este, în primul rând, pentru copii, care merită tot ce e mai bun. „Avem cei mai frumoși copii din lume și merită tot ce e mai bun”, a declarat Ilona Șor.
Amintim că „OrheiLand” a fost lansat la 1 iunie 2018 și a atras peste jumătate de milion de vizitatori doar în sezonul de vară.
12.03.2026
11:36
5573
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
4235
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
7607
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5595
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9521
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
9816
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13523
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15226
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
14936
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
13887
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
31.03.2026
02:11
64
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
30.03.2026
22:06
435
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
325
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
431
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
399
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
450
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
428
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
480
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
452
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
477
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
518
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
473
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
481
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
454
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
450
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
469
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
832
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
517
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
538
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
880
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
721
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
798
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
668
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1498
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
805
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40














Inapoi














