FOTO // La inițiativa Partidului „ȘOR”, Compania „Avia Invest” a început MODERNIZAREA pasajului subteran de lângă Aeroport. Cum va arăta acesta după finalizarea lucrărilor
1575
Compania „Avia Invest” a început lucrările de reconstrucție a pasajului subteran de lângă Aeroportul Internațional Chișinău, proiect realizat la inițiativa Partidului „ȘOR”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii conduse de Ilan Șor.
Ideea de a reabilita pasajul subteran a apărut în campania electorală, după ce locuitorii din regiune s-au adresat directorului Aeroportului, Petru Jardan, ales deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele Partidului „ȘOR” la alegerile din 24 februarie. Cetățenii i-au transmis atunci lui Jardan că acest pasaj subteran nefinalizat și părăsit de ani de zile este foarte necesar, mai ales că este într-o zonă unde este amplasat și un liceu, iar zilnic strada este traversată de mulți copii și maturi.
Pe moment, administrația Aeroportului Internațional Chișinău a vopsit pereții pasajului și a restabilit sistemul de evacuare a apelor pluviale.
„Muncitorii reconstruiesc complet și scările, iar apoi urmează să fie instalată iluminarea. De asemenea, vor fi montate rampe pentru persoanele cu nevoi speciale. Un element deosebit al pasajului subteran îl reprezintă și acoperișul scărilor cu carcasă din metal cu arcuri. Arcurile vor oferi pasajului un aspect modern și inovativ”, menționează sursa citată.
Directorul general al companiei „Avia Invest”, Petru Jardan, a declarat că pasajul subteran situat în zona Aeroportului este foarte important pentru locuitori. „Anume din acest motiv am decis, la rugămintea cetățenilor, să venim în ajutor. Siguranța oamenilor este prioritară pentru noi. Partidul „ȘOR”, pe care îl reprezint în funcția de deputat al Parlamentului, și Aeroportul Chișinău au fost și sunt mereu alături de oameni. Ne străduim să le oferim tot suportul necesar pentru ca oamenii să aibă o viață mai bună. Exact la fel cum am restabilit integral drumul pietonal care unește orășelul Codru și bulevardul Dacia, campaniile de curățenie generală în orășelul Aeroport și multe alte proiecte sociale. Nu ne oprim din fapte bune și continuăm să fim alături de oameni atunci când au nevoie”, a declarat Petru Jardan.
Mai mult, pentru a reda pasajului subteran un stil urban deosebit, Aeroportul Chișinău a lansat un concurs printre artiștii de artă stradală. Artistul care va câștiga concursul, va picta pereții pasajului subteran cu desene în stil graffiti.
Lucrările de reconstrucție a pasajului urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii aprilie, iar costul proiectului este de circa 1,5 milioane de lei.


12.03.2026
11:36
5680
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
4342
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
7709
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5637
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9564
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
9857
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13565
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15267
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
14977
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
13927
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
31.03.2026
16:20
164
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
370
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
340
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
408
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
473
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
479
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1034
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
432
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
535
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
532
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
553
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
652
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
649
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
562
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
688
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
653
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
680
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
651
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
705
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
658
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
654
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
759
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
687
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
693
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
601
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40






















Inapoi














