FOTO // Fiica unui OLIGARH rus a izbucnit pe net după războiul din Ucraina. Ce a putut să scrie despre Vladimir Putin
3994
Sofia Abramovic, una dintre fiicele lui Roman Abramovic, a postat un mesaj surprinzător pe contul său de Instagram, după ce tatăl său ar fi fost ţinta sacţiunilor impuse Rusiei de Marea Britanie.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a anunţat în urmă cu două zile lista cu oligarhii ruşi care vor fi sancţionaţi după ce Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina.
Iniţial, pe lista anunţată de Boris Johnson figura şi numele lui Roman Abramovic. Ulterior, premierul britanic a recunoscut că a fost o greşeală şi patronul lui Chelsea nu se află pe lista oligarhilor ruşi sancţionaţi.
Acum, Sofia Abramovic, una dintre fiicele lui Roman Abramovic, a postat un mesaj surprinzător pe contul său de Instagram.
Roman Abramovic şi-a construit în anii '90 cea mai mare parte din avere, din afacerile pe care le-a avut în industria petrolului şi gazelor, din Rusia.
Patronul lui Chelsea a fost mereu considerat un apropiat al lui Vladimir Putin, mai ales după o listă publicată de Alexei Navalny - liderul opoziţiei din Rusia - care acum se află în închisoare.
Alexei Navalny a făcută publică o listă cu 35 de oligarhi ruşi care sunt consideraţi foarte apropiaţi de Vladimir Putin şi care sunt consideraţi parte din sistemul pus la cale de preşedintele Rusiei. Printre aceştia figura şi Roman Abramovic.
Zilele trecute, înainte ca Rusia să atace Ucraina, dar imediat după ce Vladimir Putin a declarat independenţa regiunilor Luhansk şi Doneţk, Marea Britanie a alcătuit o listă cu apropiaţii lui Vladimir Putin care urmau să sufere sancţiuni.
Printre altele, oligarhii ruşi vizaţi nu mai au voie să intre în Marea Britanie, iar averile lor aflate în această ţară ar urma să fie îngheţate. Din greşeală, premierul Boris Johnson a anunţat că şi Roman Abramovic se află pe această listă. Ulterior, a revenit cu clarificări şi a recunoscut că a comis o eroare.
Totuşi, Roman Abramovic a avut parte şi în trecut de probleme la intrarea în Marea Britanie, din cauza legăturilor pe care le-ar avea cu Kremlinul. În 2018, miliardarul rus a fost nevoit să-şi ia cetăţenia israeliană pentru a putea să mai intre pe teritoriul Marii Britanii.
În tot acest context, Sofia Abramovic a postat un mesaj surprinzător. Fiica lui Roman Abramovic l-a atacat pe Vladimir Putin, despre care se presupune că ar fi un apropiat al tatălui său.
Tânăra l-a acuzat pentru situaţia din Ucraina, ţară atacată de Rusia la ordinul lui Vladimir Putin:
”Putin vrea război cu Ucraina. Cea mai mare şi mai de succes mincină a propagandei de la Kremlin este că cei mai mulţi ruşi sunt alături de Putin”, a fost mesajul postat de Sofia Abramovic, potrivit telekomsport.ro.
Cine este Sofia Abramovic
Născută în Rusia, în 1995, Sofia Abramovic este una dintre fiicele lui Roman Abramovic. Mai ei este Irina Vyacheslavovna Malandina, fostă stewardesă, cu care Roman Abramovic s-a căsătorit în 1991 şi de care a divorţat în 2007.
În 2003, ea şi familiei ei s-au mutat la Londra şi acum trăieşte alături de mama ei pe o proprietate din West Sussex. Sofia Abramovic este foarte pasionată de cai şi a participat de-a lungul timpului la mai multe evenimente ecvestre.
23.06.2026
21:00
233
Vremea în Republica Moldova se menține caldă și mai stabilă miercuri, 24.06.2026
23.06.2026
19:52
313
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
23.06.2026
17:03
400
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
23.06.2026
16:59
440
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
23.06.2026
14:40
426
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
23.06.2026
14:10
458
Congresul Național al Memoriei la Chișinău: 80 de ani de la foametea organizată și 85 de ani de la deportările sovietice
23.06.2026
14:05
429
Cod galben de instabilitate atmosferică – 23.06.2026, orele 13-23
23.06.2026
13:26
425
AIPA încheie apelul de compensare a pierderilor din secetă și arșiță pentru 2025: 345 de cereri depuse de agricultori
23.06.2026
13:17
424
Lista centrelor pentru examinarea contestațiilor la bacalaureat și gimnaziu, aprobată de Comisia Națională de Examene
23.06.2026
12:40
452
Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030 a intrat în vigoare: noi finanțări și măsuri de sprijin pentru fermieri
23.06.2026
21:00
215
Vremea în Republica Moldova se menține caldă și mai stabilă miercuri, 24.06.2026
23.06.2026
19:52
298
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
23.06.2026
17:03
389
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
23.06.2026
16:59
430
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
23.06.2026
14:40
418
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
23.06.2026
14:10
448
Congresul Național al Memoriei la Chișinău: 80 de ani de la foametea organizată și 85 de ani de la deportările sovietice
23.06.2026
14:05
422
Cod galben de instabilitate atmosferică – 23.06.2026, orele 13-23
23.06.2026
13:26
415
AIPA încheie apelul de compensare a pierderilor din secetă și arșiță pentru 2025: 345 de cereri depuse de agricultori
23.06.2026
13:17
414
Lista centrelor pentru examinarea contestațiilor la bacalaureat și gimnaziu, aprobată de Comisia Națională de Examene
23.06.2026
12:40
437
Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030 a intrat în vigoare: noi finanțări și măsuri de sprijin pentru fermieri
23.06.2026
11:52
664
Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
23.06.2026
11:21
383
MEC întărește parteneriatul moldo-ucrainean prin noi programe de formare pentru profesorii de limba ucraineană în școli și licee
23.06.2026
11:08
520
Funcționari ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului de Ziua funcționarului public
23.06.2026
10:32
498
Medic anestezist de la Spitalul Raional Comrat, trimis în judecată pentru neglijență care ar fi dus la moartea unui pacient accidentat în stare de ebrietate
23.06.2026
09:46
443
Procurorul General Alexandru Machidon felicită funcționarii publici cu ocazia zilei lor profesionale
23.06.2026
09:23
422
Examen de calificare cu teste unice pentru 1.870 de elevi din colegii și centre de excelență, organizat în 17 centre externe la nivel național
23.06.2026
08:46
505
Horoscopul zilei 23.06.2026
23.06.2026
08:18
541
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
22.06.2026
20:42
619
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
720
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
919
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
715
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
671
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
600
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
Vremea în Republica Moldova se menține caldă și mai stabilă miercuri, 24.06.2026
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.61
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














