Stiri

FOTO // Pomi de Crăciun de care nu ai mai văzut, expuși la Chișinău

Social 20.11.2015 13:13 Vizualizări1457
FOTO // Pomi de Crăciun de care nu ai mai văzut, expuși la Chișinău

Cei mai originali brazi, confecționați din lemn, pene, oglinzi, linguri, ghemotoace și chiar perne pot fi văzuți la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, la Expoziția Brazilor de Crăciun, inaugurată astăzi în incinta muzeului.

Peste 50 de brazi confecționați de studenții de la arte, de artiști profesioniști, dar și de membrii organizaților pot fi admirați în această perioadă la muzeu.

„Suntem deschiși să primim noi expoziții, care atrag vizitatori, pentru că un muzeu există doar pentru public, iar noi așteptăm atât vizitatori din țară, cât și din străinătate”, menționează Aurelia Cornețchi, vicedirectorul muzeului.

Balul Brazilor de Crăciun, ajuns la a cincea ediție, include o expoziție și o licitație, organizate de asociația „K Lumea”.

Ca și în anii precedenți, vizitatorii au posibilitatea să voteze și să liciteze, în baza biletului de intrare, pentru bradul preferat. Cel care va acumula mai multe voturi va fi desemnat câștigător în categoria „Ales de public”.

De asemenea, vizitatorii vor putea participa la o licitație silențioasă a lucrărilor expuse. Astfel, ei pot scrie suma pe care sunt gata să o doneze în lista de licitație atașată la fiecare brad.

„Anul acesta, pe lângă proiectul Arterapia, care va beneficia de jumătate din sumă acumulată pentru fiecare brad, vom ajuta și cinci organizații care prin brazii expuși își vor promova activitatea și vor face colectare de fonduri”, anunță organizatoarea evenimentului, Nata Albot.

Astfel, doritorii pot dona și pentru cinci brazi de poveste, creați de „Hospice Angelus”, Internatul pentru fete din Hâncești, Centrul pentru copii cu autism „Puzzle Kids”, organizația „Învingem mucoviscidoza” și „Dobroe Serdzte”.

„Două luni în urmă, Nata Albot ne-a oferit șansa de a participa la acest concurs ca să ne arătăm și noi talentele. Bradul nostru este confecționat din carton, străluci, diferite mărgelușe și luminițe. Ideea mi-a venit de la un alt proiect - Casa mea”, precizează participanta Felicia Bulimaga de la Internatul pentru fete din Hâncești.

Câștigătorii concursului vor primi sume bănești considerabile, dar și cadouri consistente, precum tablete, căști, cosmetice ș.a. Cel care va lua premiul I însă va avea parte și de un sejur cultural în Polonia.

Pentru cei care vor dori să fie prezenți la seara de licitație din 10 decembrie vor fi puse în vânzare un număr de bilete limitat, care pot fi cumpărate în magazinul „Upgrade”.

Vizitatorii pot vedea expoziția zilnic, de la ora 10.00 până la 19.00, iar duminica, până la ora 18.00, cu un bilet de doar zece lei, iar copiii până la șapte ani, gratuit.







Autor: Victoria Bortă
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4647 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 12.09.2026 12.09.2026 12:57 538 Horoscopul zilei 12.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri