Foto // Comoara unui boier, căutată la Țaul
7652
Reabilitare // Va deveni un obiectiv turistic important al R. Moldova și va arăta exact ca acum 100 de ani
Aflat în ruine mai bine de 20 de ani, Parcul Dendrologic de 64 ha din Țaul, Dondușeni, dar și infrastructura construită acum 100 de ani de boierul Andrei Pommer încep a prinde viață, după ce obiectivul a fost dat în gestiunea administrației publice locale. Turiștii vor fi plimbați cu trăsuri de epocă pe aleile parcului.
Conacul boierului Pommer
Primarul satului Țaul, Mitrică Androni, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că prima etapă de reabilitare a monumentului istorico-arhitectural „Conacul Pommer” a fost finalizată. „În primul rând, am reabilitat gardul de cărămidă care a fost ridicat acum 100 de ani. Cu trei luni în urmă erau doar câțiva metri de gard construiți încă de boierul Pommer, iar acum am reabilitat peste 100 de metri. Am urmat cu strictețe tehnologia de preparare a mortarului exact cum a fost. Muncitorii au lucrat și sâmbăta, și duminica pentru a fi gata la timp. Pe lângă cei peste 100 de metri de gard de cărămidă, a fost îngrădit tot parcul. De asemenea, s-au curățat aleile care duc spre conac, dar și aleile principale care duc spre lacul din centrul parcului”, ne-a spus Androni.
Caută comoara boierului
Deja în primăvara viitoare va fi reabilitat capital Conacul Pommer, dar și clădirile adiacente ridicate acum un secol. „Totul va fi reabilitat exact cum a fost. Arheologii au efectuat niște săpături și au dat de un tunel subteran, care unește conacul cu o clădire din apropiere. Deocamdată, nu s-a stabilit unde duce acest tunel subteran. Nu este exclus că boierul a ascuns vreo comoară. Sovieticii au astupat tot și au construit fel de fel de anexe, fără ca să se încadreze în arhitectura de dinainte. Toate anexele vor fi demolate, iar clădirile vor fi exact ca în acea epocă”, ne povestește Androni, care arată spre un edificiu ce era odinioară hotel. „Aici a stat cândva pentru câteva zile și Mihail Gorbaciov. Vom renova clădirile respective care vor fi destinate turiștilor. Vor fi un fel de pensiuni pentru turiști. În beciul lui Andrei Pommer vom face o cramă cu vinuri alese, iar trăsuri de epocă vor face turul parcului”, a declarat primarul de Țaul.
Grădina zoologică de la Țaul
Pe teritoriul parcului a fost deja amenajată o mini-menajerie, unde este o căprioară, un păun și câțiva fazani. „Toată infrastructura va fi dată în exploatare la finele lui 2014. Până atunci, ne vom strădui să fie aduși urși, dar și alte animale. Vă asigur că va o destinație turistică foarte importantă”, a conchis Mitrică Androni.
Pentru reabilitatea Parcului au fost alocate circa 20 de milioane de lei.
21.12.2014
13:17
29.11.2014
12:09
09.11.2014
13:49
18.10.2014
15:03
25.07.2020
18:13
14.07.2020
15:00
15.06.2020
19:00
06.05.2020
18:25
27.03.2020
16:00
04.02.2020
19:59
16.01.2020
07:30
16.08.2026
08:04
16.08.2026
07:36
16.08.2026
07:24
16.08.2026
07:05
16.08.2026
06:30
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
16.08.2026
00:42
16.08.2026
00:37
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
15.08.2026
21:27
15.08.2026
20:08
15.08.2026
19:39
15.08.2026
18:21
15.08.2026
18:07
15.08.2026
17:04
15.08.2026
16:49
15.08.2026
16:41
15.08.2026
15:55
15.08.2026
15:40
15.08.2026
14:31
15.08.2026
13:51
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington




















