FOTO // Cei unsprezece cetățeni ai Republicii Moldova evacuați din Liban au ajuns în siguranță la Chișinău
1282
Cei unsprezece cetățeni ai Republicii Moldova, majoritatea mame cu copii, care au fost evacuați din Liban au ajuns astăzi la Chișinău.
Aceștia au fost întâmpinați pe Aeroportul Internațional Chișinău de către secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Mihai Mîțu, și șefa Misiunii OIM în Moldova, Ester Ruiz de Azua.
Repatrierea cetățenilor republicii noastre a fost posibilă datorită eforturilor comune ale autorităților și suportului din partea Ucrainei și Organizației Internaționale pentru Migrație.
„Suntem recunoscători prietenilor și partenerilor noștri din Ucraina pentru colaborarea eficientă și sprijinul oferit în această situație dificilă. La fel, ne exprimăm gratitudinea față de Organizația Internațională pentru Migrație pentru excelenta cooperare și sprijinul acordat în acest proces”, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe.
Vicepremierul Mihai Popșoi a anunțat ieri că unsprezece cetățeni ai R. Moldova au fost evacuați în siguranță din Liban, după ce Israelul a demarat o operațiune terestră împotriva Hezbollah. Aceștia au ajuns în prima etapă în Polonia, iar ulterior – la Chișinău.
Israelul a anunțat marți-dimineață că forțele sale au pătruns în sudul Libanului, într-o operațiune vizând ținte ale Hezbollah din regiunea de frontieră, prima invazie terestră israeliană în această țară din 2006, una care anunța o nouă fază incertă a conflictului de decenii cu puternica grupare susținută de Iran, scriu Jerusalem Post, Financial Times și New York Times.
Escaladarea conflictului dintre Israel şi Hezbollah a ucis lunea trecută peste 1 000 de oameni în Liban, a distrus case și a strămutat 1 milion de persoane în Liban, potrivit autorităților locale, citate de CNN.
29.03.2026
08:20
196
Horoscopul zilei 29.03.2026
426
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
475
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
531
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
674
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
581
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
659
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
730
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
640
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
746
Horoscopul zilei 28.03.2026
29.03.2026
08:20
96
Horoscopul zilei 29.03.2026
406
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
460
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
522
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
665
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
572
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
647
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
721
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
631
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
739
Horoscopul zilei 28.03.2026
827
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
949
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
801
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
899
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
854
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
893
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
867
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
853
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
924
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
775
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
777
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
895
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
1057
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
747
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
895
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
Horoscopul zilei 29.03.2026
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40









Inapoi














