FOTO // Campania Națională de promovare a lecturii „Să citim împreună!”: Poeta Irina Nechit a lansat cartea „Trei zile cu Zuza”
4352
Campania Națională de promovare a lecturii „Să citim împreună!”, ediția a XI-a, a constituit un prilej pentru poeta Irina Nechit să lanseze miercuri, 16 februarie, cartea „Trei zile cu Zuza”, ilustrată de nepoata sa în vârstă de 9 ani, Teodora Vasiliu. Lucrarea prezintă aventurile păpușei Zuza, un personaj care încearcă să transforme răul în bine. Zuza călătorește timp de trei zile prin șapte țări și întâlnește în drumul său diferite personaje visătoare. Ea pornește la drum vineri și se întoarce acasă duminică.
Fragmente din carte, citite cu voce de către actori și copii la muzeu
„Când am luat cartea în mână, am simțit un sentiment de împlinire și de bucurie, pentru că am lucrat cu Teodora împreună timp de trei ani. Am pornit de la desene, apoi am construit subiectul în minte, după care am scris textul. Precum am visat această carte, așa a și ieșit”, mărturisește Irina Nechit, autoarea cărții „Trei zile cu Zuza”, aducând mulțumiri în acest sens Editurii Univers Educațional pentru editarea cărții, apărută cu sprijinul Ministerului Culturii.
Cartea a fost lansată în sala panoramică a Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău, în cadrul expoziției de pictură a Teodorei Vasiliu ,,Aripi colorate”. Aici, Irina Nechit a organizat mai multe cicluri de lecturi pentru copii.
În cadrul evenimentului din 16 februarie, fragmentele din cartea Irinei Nechit „Trei zile cu Zuza” au fost citite de actorii Irina Cazac, artistă a teatrului „Satiricus”, și Ion Liulca, laureatul Premiului UNITEM din 2021 pentru cel mai valoros debut. De asememea, elevii clasei a patra a Liceului „Galata” – Ana Caraman, Maxim Luca și Marina Evciuc - au citit fragmente, alegând paginația după numărul lor norocos.
„M-am simțit foarte bine, confortabil și toți păreau atât de cinstiți, nu doar păreau, dar într-adevăr așa îi simțeam eu. Nu știu ce mi-a plăcut cel mai mult. Totul mi-a plăcut”, ne-a spus încântată Ana Caraman, elevă în clasa a patra.
Elevii au avut parte în cadrul evenimentului de diferite provocări, și-au dat sfaturi cum ar trebui să citească mai expresiv și au mărturisit care este visul lor cel mare, făcând trimitere la personajele visătoare din lucrarea „Trei zile cu Zuza”.
„M-am simțit extraordinar de bine, pentru că chiar îmi plac aceste evenimente când cineva prezintă o expoziție, o carte, când ne expunem părerea. Și aici chiar am învățat unele lecții de dicție și cum să citesc mai calitativ”, sunt mărturiile Marinei Evciuc.
Maxim Luca a rămas plăcut surprins de expresivitatea cu care au lecturat actorii Irina Cazac, Ion Liulca și Nina Lefter: „Cel mai mult mi-a plăcut cum au citit actorii, a fost foarte expresiv și emoționant”.
Fragment din carte, „înscenat” prin muzică
La eveniment a participat și tânăra poetă Augustina Vișan, care și-a prezentat cartea ,,Fă ceva, tată”, apărută în 2021 la Editura Prut International, în colecția de debut. Augustina a recitat un fragment din poezia ce descrie relaţiile interumane complicate.
Actriţa Nina Lefter împreună cu fiica sa, Bogdana Lefter, au prezentat un recital de muzică clasică și au înscenat un fragment din lucrare. „Desenele Teodorei din carte sunt minunate, evident că și textul scris de doamna Nechit este de calitate. E molipsitor atunci când citești această carte, devii curios să afli ce se întâmplă mai departe, descrierile sunt atât de palpitante, atât de poveste și de magice, încât te țin cu sufletul la gură în momentul în care lecturezi. De aceea, recomand tuturor părinților să le citească copiilor povestioarele Zuzei, pentru că sunt povestioare care te îmbie către zbor și asta este foarte important, să dezvolți copilului dorința de a zbura, de a cunoaște cât mai multe, de a excela”, constată Nina Lefter.
Muzeul de Istorie a Chişinăului este deschis spre colaborare cu iubitorii de artă şi frumos, a comunicat în cadrul evenimentului directoarea muzeului, Valeria Suruceanu.
„Eu sunt vorbitoare de limbă rusă, dar acest ciclu de evenimente pentru mine personal a fost foarte util și am descoperit foarte multe lucruri interesante nu doar în ceea ce ține de organizarea evenimentelor de așa gen, dar inclusiv această latură cu privire la limba română. Dacă să facem referire la lexicul limbii române, am învățat multe lucruri. Și din carte am învâțat, ascultând citirea povestirilor. Evenimentele de acest gen sunt foarte utile pentru elevi, pentru că această comunicare dintre diferiți profesioniști și elevi într-un spațiu liber este foarte contemporan. Învățare prin comunicare. Cred că aceasta este o direcție pentru muzeul nostru, trebuie să preluăm această experiență și să ne dezvoltăm în acest sens”.
Campania Națională de promovare a lecturii „Să citim împreună!” se va desfășura pe întreg teritoriul R. Moldova în perioada februarie – decembrie 2022 și va implica elevi din ciclurile primar și gimnazial, precum și adulți (părinți, bunici, cadre didactice, bibliotecari). Printre evenimentele anunțate se numără activități de promovare a cărților, dar și întâlniri cu autorii organizate în biblioteci și instituții de învățământ.
Text de Lina Oglindă, stagiară
26.05.2026
11:44
231
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
350
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
456
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
384
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
608
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
785
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
777
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
614
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
824
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
720
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
26.05.2026
11:44
0
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
261
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
393
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
369
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
606
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
780
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
775
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
611
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
795
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
719
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
707
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
599
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
699
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
559
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
552
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
627
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
811
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
666
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
603
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
670
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
1043
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
629
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
658
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
1064
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
837
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














