FOTO // Autoritățile din România și R. Moldova au lansat un nou Serviciu Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare: Acesta va funcționa la Cahul și va deservi inclusiv raioanele Cantemir și Taraclia
3418
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare SUD (SMURD) a fost lansat astăzi la Cahul, cu sprijinul autorităților din România.
SMURD-ul de la Cahul va deservi situațiile de urgență inclusiv din raioanele Cantemir și Taraclia, iar echipele de intrvenție vor ajunge mai rapid la destinație pentru a le oferi ajutor oamenilor aflați în dificultate.
Serviciul integrează toate serviciile de urgență într-o singură unitate, fiind vorba de medici, pompieri și salvatori.
„Ce poate fi mai concret decât un proiect precum SMURD SUD, care va deservi trei raioane din sudul Republicii Moldova - Cahul, Cantemir și Taraclia, urmând a contribui nemijlocit la creșterea nivelului de eficiență și reducere a timpilor de reacție, prin implementarea unei abordări integrate a situațiilor de urgență în spiritul unii cooperări interinstituționale loiale și efeciente?”, a spus la ceremonia de lansare a SMURD SUD, ministrul de Interne, Andrei Năstase.
Prezent la eveniment, secretarul de stat din România, doctorul Raed Arafat, a sublinia că experiența Republicii Moldova este un exemplu demn de urmat.

În cei cinci ani de la lansarea SMURD-ului în R. Moldova, au fost efectuate peste 13 000 de intervenții terestre pe teritoriul republicii și 57 de intervenții aeromedicale ale elicopterelor SMURD din România.
Recent, premierul Maia Sandu și Raed Arafat au discutat la Chișinău despre lansarea proiectului SMURD-2 în R. Moldova, o continuare a celui inițiat acum cinci ani în stânga Prutului, care presupune îmbunătățirea infrastructurii SMURD și creșterea nivelului de pregătire a specialiștilor.
SMURD-2 prevede o serie de măsuri, inclusiv reconstrucția și operaționalizarea a două puncte de operare SMURD în localitățile Ungheni și Cantemir, precum și construcția a patru platforme autorizate de aterizare-decolare pentru elicopterele SMURD în preajma a patru spitale la Chișinău, Bălți și Cahul.
Proiectul are o valoare totală de 10 milioane de euro, grant oferit de Comisia Europeană pentru implementarea acestuia.
27.12.2025
21:11
508
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
26.12.2025
20:35
931
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
17:12
691
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
872
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
12:28
861
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
835
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
25.12.2025
20:55
1443
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
24.12.2025
20:51
1087
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
1325
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
23.12.2025
21:01
1349
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
28.12.2025
08:30
299
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
439
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
419
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
482
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
488
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
622
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
508
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
764
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
638
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
793
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
742
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
701
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
783
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
757
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
733
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
742
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1105
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2385
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
928
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
897
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1221
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
885
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
1286
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
1007
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
805
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
Horoscopul zilei 28.12.2025
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














