FOTO // „Afacere profitabilă” pentru polițiștii din sectorul Râșcani al Chișinăului. TAXE de protecție, percepute lunar de la comercianții de pe teritoriul pieței „Calea Basarabiei” - câte 500 de lei de la fiecare pentru a închide ochii la abateri
2403
Cel puțin un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Râșcani al capitalei a fost reținut la începutul acestei săptămâni în rezultatul unei operațiuni desfășurate de Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, pentru estorcarea unor taxe ilegale de la comercianții de pe teritoriul pieței „Calea Basarabiei”. Taxa lunară ilegală era de 500 de lei de la fiecare comerciant.
Potrivit SPIA, începând cu vara anului 2020 și până în prezent, unii funcționari din cadrul IP Râșcani al IGP percepeau o taxa de protecție de 500 de lei pe lună de la agenții economici care desfășurau activitate comercială la piața respectivă, pentru a nu fi documentați pentru diferite abateri legislative.
Ofițerii SPIA și procurorii au efectuat pe 26 iulie mai multe percheziții în chioșcurile din piața „Calea Basarabiei”, dar și în sediul sectorului de poliție de pe teritoriul pieței „Calea Basarabiei”.
În rezultat, un angajat al poliție din cadrul IP Râșcani a fost reținut pentru 72 ore. Totodată, au fost recunoscuți și audiați în calitate de bănuiți și alte persoane, care și-au recunoscut vina parțial. Acestea sunt cercetate în libertate.
Oamenii legii bănuiesc că în această schemă ar fi implicați și alți funcționari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar în acest sens agenții economici sunt îndemnați să depună depoziții.
Dacă va fi găsit vinovat, polițistul reținut riscă de la 3 la 7 ani de închisoare sau o amendă de până la 300 000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
28.03.2026
20:53
353
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
508
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
427
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
495
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
578
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
504
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
629
Horoscopul zilei 28.03.2026
712
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
420
Deputat unionist din Irlanda de Nord denunță amenințările violente primite pe rețelele sociale
27.03.2026
23:35
867
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
28.03.2026
20:53
324
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
495
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
409
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
481
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
564
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
491
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
621
Horoscopul zilei 28.03.2026
698
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
859
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
714
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
817
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
748
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
788
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
768
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
770
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
820
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
688
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
696
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
815
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
964
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
682
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
805
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2389
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
866
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
822
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














