FIJR, ÎNGRIJORAT de iniţiativa Parlamentului de la Chişinău
1000
Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR) este îngrijorat de iniţiativa Parlamentului de la Chişinău privind aprobarea unui proiect de lege prin care se modifică legislația cu privire la extremism, solicitând eliminarea unui articol din proiect care încalcă reglementările europene privind utilizarea internetului.
FIJR consideră necesar un astfel de proiect de lege, dar nu agreează prezenţa în corpul legii a unor prevederi care restrâng dreptul jurnaliştilor la liberă exprimare şi libertatea de utilizare a Internetului, deoarece „internetul e un spaţiu trans-naţional care nu poate fi reglementat decât de un act internaţional precis”.
„Interacţionarea unor persoane care provin din jurisdicţii diferite provoacă, în cazul unei probleme juridice, un conflict de legi aplicabile din punct de vedere al teritorialităţii. De exemplu, o parte a site-urilor româneşti sunt găzduite în SUA, dar în momentul în care sunt accesate nimeni nu cunoaşte locaţia fizică a acestora. Mai mult decât atât, în cazul extremismului, legislaţiile diferă mult şi în ceea ce priveşte naţiunile cu cel mai mare acces la Internet. Ceea ce ar putea fi considerat o declaraţie xenofobă în Germania, va putea fi considerat în limitele libertăţii de exprimare în SUA”, este exemplificat în declarația FIJR.
În acest sens, Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români încurajează autorităţile de la Chişinău să-şi intensifice participarea în grupurile internaţionale de lucru pe această tematică şi să sprijine constituirea unui grup de experţi la care să poată apela pentru lămurirea aspectelor controversate.
Și organizațiile neguvernamentale de media din R. Moldova și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu aceeași inițiativă legislativă. „Nu contestăm utilitatea majorității modificărilor propuse, orientate spre combaterea extremismului și separatismului în R. Moldova, dar considerăm articolul 8 ca fiind unul abuziv, în măsură să îngrădească libertatea Internetului”, se arată în declarația semnată de mai multe ONG-uri de media din R. Moldova.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026

















