17:16:11 27.12.2025
Stiri

Fiecărui profesor de la Universitatea Agrară îi revin doi studenți și un îngrijitor de încăperi: Ministerul cere revizuirea activităţii instituției de învățământ superior

Social 18.09.2019 16:40 Vizualizări1159
Fiecărui profesor de la Universitatea Agrară îi revin doi studenți și un îngrijitor de încăperi: Ministerul cere revizuirea activităţii instituției de învățământ superior Moldpres

Mai multe probleme ce ţin de activitatea Universităţii Agrare de Stat din Moldova (UASM) au fost examinate la ședința Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituțională, desfăşurată la începutul săptămânii curente. La reuniune, conducerea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) a cerut revizuirea ofertei educaționale a universităţii și optimizarea cheltuielilor instituționale.

„Din documentele oficiale de care dispune ministerul, rezultă că fiecărui profesor îi revin pentru instruire circa doi studenți, iar fiecărui profesor îi revine un îngrijitor de încăperi. În total, universitatea are angajați 57 de portari, 38 de îngrijitori de încăperi, alți 44 îngrijitori de WC-uri, 21 de măturători. Cheltuielile de salarizare a acestor angajați se ridică la suma de circa 260 de mii de lei lunar. O altă cheltuială majoră constă în plata pentru energia electrică. Astfel, pentru luna iunie curent, MADRM a primit spre achitare facturi de plată în sumă de 365 de mii de lei. În opinia mea, cheltuielile pentru întreținerea unui student la Universitatea Agrară se aliniază celor de la universitățile din Occident. Trebuie să vă implicați în optimizarea cheltuielilor pentru servicii, optimizarea personalului de conducere și celui auxiliar, să eliminați orice conflict de interese ce are la bază angajarea în bază de rudenie”, a declarat ministrul de resort, Georgeta Mincu, citată de „Moldpres”.

De asemenea, agenda întrunirii a inclus subiecte ce se referă la procedurile de achiziții publice, fiind accentuată necesitatea utilizării unui ghid pentru aceste proceduri, eficiența materialelor didactice și științifice, precum și revizuirea contractelor de arendă.

În acest context, Georgeta Mincu a reamintit că „în perioada 2017 – 2019, au existat mai multe prescripții înaintate de Inspecția Financiară, însă la MADRM nu s-a găsit niciun plan de lichidare a iregularităților depistate. „Am creat o comisie de audit intern, în care vom convoca și reprezentanți ai societății civile. Fiecare instituție trebuie să aibă grijă și să cheltuiască responsabil banii statului”, a subliniat oficialul.

Ca urmare, ministrul a recomandat instituției să revizuiască oferta educațională a universității, conform necesităților pieței muncii, precum și ale sectorului privat care activează în domeniul agroalimentar.

Autor: Ziarul National
Top stiri
27.12.2025 08:05 524 Horoscopul zilei 27.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 16.80 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte