PROGRAM // Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni va găzdui peste 15 000 de participanți. Pe scenă vor evolua Irina Loghin, Fuego, Nicolae Botgros, LEGENDARUL actor Florin Piersic și Eugen Doga
2008
Peste 150 de ansambluri folclorice, zeci de meșteri populari și cei mai renumiți artiști de pe ambele maluri ale Prutului vor participa, pe 14 și 15 septembrie curent, la Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni.
La evenimentul găzduit de Complexul etno-cultural VATRA sunt așteptați peste 15 mii de vizitatori, care vor avea șansa să-i vadă în scenă pe artiștii cu renume din România și R. Moldova.
„Pe scena mare a Complexului vor evolua Irina Loghin, Fuego, Nicolae Botgros și „Lăutarii”, surorile Osoianu, Ansamblul „Plăieșii” Laura Olteanu, Mariana Maloș, Fetele de la Botoșani, Cornelia și Lupu Rednic. Mai mult, pe scenă vor mai urca două dintre cele mai mari stele ale culturii românești, legendarul actor Florin Piersic și cel mai mare compozitor român în viață, Eugen Doga”, a menționat Nicolae Federiuc, unul dintre organizatorii evenimentului.
De asemenea, una dintre surprizele Festivalului va fi îndrăgita formați „Subcarpați”. Trupa de peste Prut va închide programul artistic din prima zi a Festivalului.
În cadrul evenimentului va fi organizată o impozantă paradă a portului popular, pentru ca participanții să vadă specificul vestimentar al tuturor provinciilor românești.
Tot în cadrul Festivalului, va fi organizată o reuniune festivă a autorităților locale din România și R. Moldova, la care cei prezenți vor avea posibilitatea să abordeze mai multe subiecte de interes comun.
„Vor fi semnate acorduri de înfrățire și parteneriat, care să pună bazele unor proiecte transfrontaliere. Se știe că acum aproape în fiecare localitate din R. Moldova avem implementate proiecte cu suportul fraților noștri de peste Prut. Sunt sigură că din această reuniune a autorităților publice locale se vor naște noi cooperări între autoritățile din R. Moldova și România. Vor fi semnate noi acorduri de înfrățire”, a precizat președinta CALM, Tatiana Badan.
Managerul de proiect Viorica Moraru a dat asigurări că timp de două zile, grație acestui Festival, vom trăi și simți românește.
„Festivalul nu este un proiect comercial. Scopul Centrului VATRA este să lege relații de parteneriat și prietenie cu cei care împărtășesc idealul unității noastre naționale, fie că este vorba de autorități (locale sau centrale), instituții publice, companii private, organizații neguvernamentale sau persoane fizice”.
Participanții vor avea posibilitatea să-și testeze și capacitățile fizice. Doritorii vor putea face drumeții în Codru, călătorii cu ATV-ul, vor putea efectua zboruri cu tiroliana și participa la curse cu obstacole. O altă atracție sunt competițiile de trageri cu arcul și aruncatul topoarelor. Pe teritoriul Complexului va exista și o zonă special amenajată pentru copii. Spațiul va fi dotat cu teren de joacă, tobogane și alte atracții pentru cei mici. Tot pentru ei vor fi organizate programe distractive cu clovni și personaje de poveste. Astfel, participanții care vor veni însoțiți de copii îi vor putea lăsa acolo, în grija unui personal calificat. De asemenea, copiii vor putea participa la ateliere de creație, unde vor învăța și experimenta arta olăritului, a picturii, croșetatului ș.a.
Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni este o continuare a celui mai grandios eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918 – Centenar Fest, organizat anul trecut de Complexul etno-cultural VATRA.
Prețul unui bilet este de 70 de lei pentru o zi.


27.12.2025
21:11
328
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
26.12.2025
20:35
846
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
17:12
619
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
777
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
12:28
835
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
790
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
25.12.2025
20:55
1347
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
24.12.2025
20:51
1059
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
1295
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
23.12.2025
21:01
1321
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
27.12.2025
22:26
273
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
349
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
319
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
571
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
456
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
639
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
617
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
569
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
670
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
647
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
614
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
647
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
983
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2284
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
841
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
789
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1100
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
806
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
1167
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
863
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
739
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
746
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
26.12.2025
17:12
617
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
772
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
15:33
811
Curtea de Apel reconfirmă vinovăția unui fost judecător în scandalul "Laundromat", fără a aplica o pedeapsă din cauza prescripției
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














