Stiri

Femeile din R. Moldova se căsătoresc mai repede decât bărbații și după divorț își găsesc mai greu altă pereche

Social 06.03.2016 11:48 Vizualizări1859
Femeile din R. Moldova se căsătoresc mai repede decât bărbații și după divorț își găsesc mai greu altă pereche

Speranța de viață la femeile din R. Moldova este mai mare cu aproape 8 ani decât cea a bărbaților, se căsătoresc mai devreme și numărul acestora îl depășește pe cel al bărbaților la... bătrânețe.

Datele Biroului Național de Statistică arată că numărul populației stabile a R. Moldova este de circa 3 555 200 de mii de persoane, 51,9 la sută fiind femei, iar 48,1% - bărbaţi.

Bărbații predomină în grupele de vârstă 0-15 ani şi în ce privește populaţia în vârstă aptă de muncă, respectiv 52% faţă de 48% de femei. Însă, diferenţele sunt mai accentuate în cazul populaţiei care a depăşit vârsta aptă de muncă, ponderea femeilor fiind de 69,0% comparativ cu 31,0% pentru bărbaţi.

Potrivit acelorași date, speranța de viață la femei este mai mare decât a bărbaților. Acestea trăiesc mai mult decât bărbaţii în medie cu 7,9 ani, speranţa de viaţă la naştere fiind de 75,4 pentru femei şi 67,5 în cazul bărbaţilor. Acest decalaj se datorează nivelului mai înalt al mortalităţii premature a bărbaţilor, în special a celor în vârstă aptă de muncă.

Cât privește căsătoriile, femeile se căsătoresc mai devreme decât bărbaţii. Astfel, vârsta medie a femeii la prima căsătorie este de 24 de ani, iar la bărbaţi - de 26 de ani. Cei mai mulţi bărbaţi care s-au căsătorit în 2014 aparţin grupei de vârstă 25-29 de ani (45,8%), iar în cazul femeilor predomină căsătoriile la vârsta de 20-24 de ani (52,2%). Căsătoriile la vârsta de până la 20 de ani sunt mai frecvente în mediul rural - 18,9% din numărul căsătoriilor înregistrate la sate au fost încheiate de femei în vârstă sub 20 de ani, faţă de 7,7% în mediul urban.

Totodată, bărbaţii mai des se recăsătoresc după divorţ decât femeile, ponderea celor recăsătoriţi fiind de 16,7% la bărbaţi şi 14,8% la femei.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4636 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri