Fără aglomerări în posturile vamale


Pentru a preîntâmpina aglomerările din posturile vamale, în zilele de odihnă, 1-4 mai, colaboratorii vamali vor activa în regim sporit, iar controlul va fi simplificat la maximum, bazat pe analiza de risc.
Acțiunile adiționale sunt menite să asigure un control eficient și simplificat în posturile vamale amplasate la frontieră, astfel încît să evite formarea rândurilor de persoane şi ale mijloacelor de transport, precum şi să reducă timpul de aşteptare în posturile vamale.
În acest sens, va fi suplimentat numărul colaboratorilor vamali în toate posturile vamale de frontieră, în special pe sensul de ieșire din țară. Fluxul de persoane şi mijloace de transport va fi monitorizat 24 din 24 ore şi, în cazul în care se vor înregistra creşteri semnificative a numărului de călători și mijloace de transport, colaboratorii vamali aflați în rezervă vor fi repartizați în funcție de necesitate, iar traficul va fi redirecționat pe alte piste de control vamal.
Potrivit statisticii vamale, în zilele de odihnă numărul traversărilor a frontierei de stat sporeşte considerabil.









































































