Stiri

Expoziție INEDITĂ la 25 de ani de la adoptarea DRAPELULUI și a STEMEI de stat

Social 04.11.2015 15:09 Vizualizări1074
Expoziție INEDITĂ la 25 de ani de la adoptarea DRAPELULUI și a STEMEI de stat mc.gov.md

Expoziţia „Identităţile heraldice ale Republicii Moldova” a fost inaugurată ieri la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

Evenimentul este prilejuit de aniversarea a 25-a de la adoptarea Drapelului de Stat şi a Stemei de Stat ale Republicii Moldova, precum şi de aniversarea a 20-a de la instituirea Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

La eveniment au participat mai mulți oficiali, cercetători, heraldiști, pictori și oameni de creație.

„Adoptarea la 3 noiembrie 1990 a stemei de stat a constituit un pas foarte important pentru construirea independenței țării”, a menționat viceministrul în exercițiu al Culturii, Gheorghe Postică.

În cadrul expoziţiei sunt expuse lucrări heraldice, vexilologice, faleristice şi uniformistice elaborate în perioada independenţei Republicii Moldova. Cele circa 350 de exponate reflectă faţa heraldică a ţării noastre, având menirea de a promova acest domeniu ştiinţific şi artistic.

Organizatorii expoziţiei sunt Comisia Naţională de Heraldică, Cabinetul de Heraldică din cadrul Aparatului Preşedintelui şi Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

Expoziţia va fi deschisă până la 15 ianuarie 2016.

Autor: Victoria Bortă
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4647 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 12.09.2026 12.09.2026 12:57 664 Horoscopul zilei 12.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri