Experiment inedit al oamenior de ştiinţă: un şoricel a băut şampanie de trei ori pe săptămână. Ce s-a întâmplat după șase săptămâni
2372
Un nou studiu a demonstrat că acizii fenolici, care se află şi în şampanie, pot avea efecte benefice, împiedicând degenerarea sistemului nervos ca urmare a îmbătrânirii.
Studiul, efectuat de Universitatea Reading, din Berkshire (Marea Britanie), pe parcursul a șase săptămâni, a fost realizat pe şoareci cărora le-a fost dat câte un supliment de şampanie, de trei ori pe săptămână. În acelaşi timp, unui alt grup de şoareci (numit de cercetători grup de control) le-a fost dat doar un supliment de alcool, altceva decât şampanie, scrie descopera.ro.
Rozătoarele ce au consumat suplimentul de şampanie au prezentat îmbunătăţiri ale memoriei spaţiale în comparaţie cu şoarecii din grupul de control. Efectul benign se datorează prezenţei acizilor fenolici, o clasă de antioxidanţi care a fost cercetată pentru capacitatea ei de a proteja organismele împotriva bolilor ce au drept efect îmbătrânirea.
„Consumul de șampanie poate preveni Alzheimerul”, este concluzia autorilor studiului.
Nu trebuie să ne imaginăm că şampania este, însă, „elixirul” minţii sănătoase. Acizii fenolici se găsesc în cantităţi semnificative şi în cafea, ceai, struguri, afine, kiwi, prune, cireşe, citrice, vin roşu, porumb, grâu, şi multe alte alimente. O cantitate semnificativă de acid fenolic este de asemenea prezent în urina umană.
Investigaţia a descoperit că acizii fenolici afectează în mod direct hipocampusul, partea creierului responsabilă de formarea amintirilor noi. Deşi rezultatul este unul important, aceleaşi substanţe nu pot avea acelaşi efect şi asupra oamenilor.
06.05.2018
19:30
7866
Capcana de șoareci… MORALA acestei povești te va pune pe gânduri!
09.11.2015
09:27
3006
Şoricel, DRESAT să transporte DROGURI în închisoare
23.01.2015
12:19
2362
Experiment şocant făcut de un bucătar. Nu ai ştiut niciodată cât de NOCIV este CAŞCAVALUL FELIAT
17.07.2014
12:38
3439
FOTO // Cum arată berea, șampania și alte băuturi la MICROSCOP
26.11.2025
02:46
246
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
490
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
485
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
504
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
513
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
543
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
26.11.2025
02:46
246
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
489
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
485
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
504
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
513
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
543
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
25.11.2025
17:33
543
Planul lui Trump agită Europa: dezbatere intensă privind activele rusești blocate și viitorul finanțării Ucrainei
25.11.2025
17:32
972
ULTIMA ORĂ // Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de administrația Trump. Ce prevederi ar dispărea din planul inițial
25.11.2025
17:26
510
Vicepreședintele unei organizații teritoriale a fostului Partid „Șor”, condamnat pentru implicare în finanțare ilegală
25.11.2025
16:53
495
Ministrul Energiei în Telenești: Investiții în surse regenerabile și eficiență energetică pentru un viitor sustenabil
25.11.2025
16:06
556
Chişinăul convoacă ambasadorul rus după incidentul cu dronele care au survolat spațiul aerian moldovenesc în timpul unui atac asupra Ucrainei
25.11.2025
15:26
497
Eugeniu Osmochescu accentuează colaborarea Republicii Moldova cu UNIDO pentru modernizarea industrială și digitalizarea economiei
25.11.2025
14:02
1072
Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
25.11.2025
13:50
707
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
25.11.2025
13:50
697
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
25.11.2025
13:19
678
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
25.11.2025
12:17
732
Trimisul lui Putin la Chișinău, convocat la MAE în legătură cu PRĂBUȘIREA unei drone la Cuhureștii de Jos, raionul Florești
25.11.2025
12:08
648
Macron clarifică: Franța nu va trimite tinerii să lupte în Ucraina, deși subliniază nevoia de consolidare a legăturii armată-națiune
25.11.2025
12:01
906
Dodon și Victoria Furtună au dat VERDICTUL în privința dronei căzute pe o casă din raionul Florești: „A fost așezată pe acoperiș… Cum poate o dronă cu EXPLOZIBIL să aterizeze pe ardezie fără niciun fel de distrugere?”
25.11.2025
11:56
480
13.500 de studenți învață despre integritatea academică într-o campanie națională ambițioasă
25.11.2025
10:54
588
Eugeniu Osmochescu promovează la UNIDO modernizarea industrială și tranziția către energia verde în Republica Moldova
25.11.2025
10:27
482
Societatea civilă participă activ în licitațiile pentru producerea energiei verzi în Moldova
25.11.2025
10:10
767
Dronele armatei lui Putin ÎNCALCĂ flagrant spațiul aerian al R. Moldova. ȘASE aparate de zbor au fost detectate astăzi în Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vădă și Florești
25.11.2025
09:59
828
FOTO // O dronă rusească, cu însemnul „Z”, a căzut pe ACOPERIȘUL unei construcții din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești,
25.11.2025
08:14
632
Horoscopul zilei 25.11.2025
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
17.19
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41


Inapoi














