EXORBITANT // Salariul procurorului general crește până la 30 de mii de lei. Ce salarii vor avea ceilalți procurori?
3672
De la 1 august curent, procurorii din R. Moldova vor deveni unii dintre cei mai bine plătiți bugetari. Odată cu intrarea în vigoare a noii Legi cu privire la procuratură, salariul de funcție al procurorului din Procuratura Generală, cea specializată sau teritorială, va reprezenta 90% din salariul judecătorului din instanța corespunzătoare, Curtea Supremă de Justiție sau judecătorie, cu aceeași vechime în muncă.
Astfel, salariul unui procuror începător va fi de circa 12 mii de lei, iar un procuror de la Procuratura Generală va avea un salariu de funcție de circa 22 de mii de lei.
Procurorul general va ridica lunar circa 30 de mii de lei.
Un proiect de lege care prevede modul de salarizare a procurorilor a fost adoptat ieri de Guvern, urmând să fie propus spre votare Parlamentului.
Prin modificările aprobate ieri de Executiv se planifică și reducerea numărului de procurori de la 773 la 720 de unități, din contul funcțiilor care rămân vacante perpetuu, și va fi majorat numărul consultanților procurorilor: de la unul per procuratură, la câte un consultant la patru procurori.
De asemenea, au fost concretizate competențele procurorului la exercitarea atribuțiilor. Astfel, procurorii nu vor mai avea dreptul să efectueze controale în afara unei cauze penale. Tot ei vor fi exonerați de participarea la judecarea pricinilor civile în calitate de participanți la proces decât dacă ei înșişi vor depune cerere de chemare în judecată.
În Codul de procedură penală au fost revizuite atribuțiile conducătorului organului de urmărire penală astfel încât să nu se admită intervenția lui la efectuarea urmăririi penale, fiindcă procurorul și organul de urmărire penală sunt subiecții principali la efectuarea urmăririi penale.
În Legea cu privire la statutul ofițerului de urmărire penală sunt stabilite exact raporturile ofiţerilor detaşaţi cu instituţia din care sunt detaşaţi, precum şi cu cele ale procuraturii specializate în care sunt detaşaţi, iar retribuția va fi echivalentul a două salarii medii pe economie.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
09.09.2026
11:39
09.09.2026
11:19
09.09.2026
10:55
09.09.2026
10:24
09.09.2026
10:10
09.09.2026
09:32
09.09.2026
09:16
09.09.2026
08:53
09.09.2026
08:46
09.09.2026
07:52
09.09.2026
06:45
09.09.2026
04:54
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















