Stiri
EURO MED REACT // Aproape 150 de salvatori din șase state vor participa la un exercițiu de amploare în R. Moldova
Actualitate
11.07.2023
18:33
1333
1333
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va fi, în zilele de 12, 13 și 14 iulie curent, gazda unui exercițiu la scară largă în domeniul lichidării consecințelor dezastrelor, desfășurat în cadrul Proiectului EURO MED REACT.
Astfel în Republica Moldova urmează să ajungă 147 de reprezentanți ai echipelor de salvatori din Letonia, România, Slovacia, Cehia, Ucraina și Polonia, care pe parcursul a 36 de ore, în condiții de zi și noapte, vor activa pentru lichidarea unor dezastre simulate, cum ar fi incendii, accidente chimice, accidente de circulație cu victime multiple ș.a.
Exercițiul de amploare va începe în localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Exercițiul face parte din proiectul EURO MED REACT, o inițiativă finanțată de Uniunea Europeană, care urmărește scopul de a îmbunătăți capacitățile forțelor protecției civile împotriva amenințărilor CBRN și a dezastrelor naturale și alinierea Moldovei și Ucrainei la la Mecanismul Uniunii Europene de Protecție Civilă .

Stiri relevante
09.11.2026
00:19
539
Nvidia deschide o investigație privind relația directorului său cu o presupusă spioană chineză
08.11.2026
22:38
537
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: 9–15 noiembrie
08.11.2026
22:34
563
Linia electrică Vulcăneşti–Chişinău, dată în exploatare: Moldova poate importa energie direct din România
08.11.2026
21:54
525
Coliziune feroviară în Egipt: cel puțin patru morți și aproape 90 de răniți
08.11.2026
19:19
654
Maia Sandu: Linia Vulcănești–Chișinău întărește securitatea energetică a Republicii Moldova
08.11.2026
19:08
650
Linia electrică Vulcănești–Chișinău de 400 kV a fost pusă sub tensiune. Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
08.11.2026
18:44
628
Ce modele au cele mai mari și cele mai mici rate de deces la volan în SUA, un reper și pentru România
08.11.2026
17:16
782
Franța și europenii vor fi reprezentați la negocierile privind Ucraina de la Abu Dhabi
08.11.2026
13:23
660
Guvernul britanic ia în calcul interzicerea Vinted și eBay pentru cei sub 16 ani
08.11.2026
12:46
851
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
892
Horoscopul zilei 08.11.2026
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
Top stiri
09.11.2026
00:19
495
Nvidia deschide o investigație privind relația directorului său cu o presupusă spioană chineză
08.11.2026
22:38
522
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: 9–15 noiembrie
08.11.2026
22:34
546
Linia electrică Vulcăneşti–Chişinău, dată în exploatare: Moldova poate importa energie direct din România
08.11.2026
21:54
514
Coliziune feroviară în Egipt: cel puțin patru morți și aproape 90 de răniți
08.11.2026
19:19
648
Maia Sandu: Linia Vulcănești–Chișinău întărește securitatea energetică a Republicii Moldova
08.11.2026
19:08
643
Linia electrică Vulcănești–Chișinău de 400 kV a fost pusă sub tensiune. Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
08.11.2026
18:44
620
Ce modele au cele mai mari și cele mai mici rate de deces la volan în SUA, un reper și pentru România
08.11.2026
17:16
766
Franța și europenii vor fi reprezentați la negocierile privind Ucraina de la Abu Dhabi
08.11.2026
13:23
653
Guvernul britanic ia în calcul interzicerea Vinted și eBay pentru cei sub 16 ani
08.11.2026
12:46
845
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
887
Horoscopul zilei 08.11.2026
08.11.2026
11:33
889
Peste 600.000 de oameni fără curent după un atac rus asupra infrastructurii energetice din Ucraina
08.11.2026
09:23
1047
Hackerii susțin că datele divulgate ar indica până la 450.000 de morți în războiul din Ucraina
08.11.2026
08:54
855
Iranul anunță că alte două petroliere au luat foc în strâmtoarea Ormuz
08.11.2026
07:45
893
Cutremur de 5,7 în centrul Japoniei: peste 20 de persoane au fost rănite
08.11.2026
06:35
976
Zaharova susține că europenii nu au ce căuta la negocierile privind Ucraina
08.11.2026
06:23
842
Doi polițiști răniți în atacul armat de la Cracovia sunt stabili; atacatorul, în stare critică
08.11.2026
03:44
876
Poate remake-ul Zelda să redea magia jocului original?
08.11.2026
01:46
1213
Atacul armat din Cracovia: un britanic printre victime, iar trei cadavre au fost găsite în casa suspectului
08.11.2026
01:24
961
Polonia declară două zile de doliu național după atacul armat de la Cracovia
08.11.2026
00:38
989
Două aparate de zbor de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova
08.11.2026
00:27
1028
Marian Neacșu: România este pregătită să sprijine polițiștii și salvatorii polonezi după atacul din Cracovia
07.11.2026
22:39
1057
Vremea în Moldova, 8–14 noiembrie: de la brumă la zile mai calde
07.11.2026
22:16
1057
Cracovia, în doliu după atacul armat soldat cu șase morți
07.11.2026
21:52
922
Niculescu transmite condoleanțe după atacul armat din Cracovia, soldat cu cinci morți
07.11.2026
21:28
940
Nicuşor Dan, solidar cu Polonia după atacul armat din Cracovia
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri