08:44:59 24.11.2025
Stiri

Este bine că nu uiţi să te speli pe dinţi seara. Dacă o faci şi pe întuneric, are efecte mult mai bune

Știri 06.11.2015 17:31 Vizualizări1564
Este bine că nu uiţi să te speli pe dinţi seara. Dacă o faci şi pe întuneric, are efecte mult mai bune

Potrivit specialiştilor, ar trebui să renunţăm la ideea spălatului pe dinţi în faţa oglinzii, seara, înainte de a ne duce la culcare.

Conform noilor studii efectuate de cercetători de la Universitatea Oxford, este indicat să facem acest lucru în întuneric, deoarece, expunându-ne la lumina becurilor din baie, în momentele de dinaintea odihnei, îi transmitem corpului nostru senzaţia că ar trebui să ne pregătim de activităţi noi şi nu că am avea nevoie de relaxare, scrie sciencealert.com, citat de descopera.ro.

Somnul ne ocupă circa 36% din perioada vieţii, fiind astfel una dintre cele mai importante părţi ale existenţei noastre. Noi uşurăm acest obicei prin faptul că stingem luminile înainte de a ne culca, însă există persoane care pun, din nou, în funcţiune becurile din baie pentru a putea controla modul în care îşi îngrijesc dinţii. În acest fel, inducem corpului nostru o stare de confuzie, mai ales pe parcursul iernii, când lumina naturală este mai puţin prezentă şi ne bazăm pe cea produsă în mod artificial.

Corpul nostru depinde de prezenţa soarelui pe cer, astfel încât avem nevoie de lumină naturală pe parcursul zilei, iar, pe măsură ce se apropie noaptea, organismul uman tinde să-şi reducă din activitate, odată cu diminuarea efectelor razelor solare. Folosirea luminii artificiale, atât pe parcursul zilei cât şi al nopţii, duce la afectarea calităţii somnului, cu repercursiuni negative asupra modului în care funcţionează organismul uman.

Soluţia propusă de cercetători este de a ne expune în fiecare dimineaţă efectelor razelor solare, ieşind din orice spaţiu închis. Mai mult decât atât este recomandat ca, la sfârşitul zilei, să reducem, pe cât posibil, din intensitatea luminii artificiale, propagate, în principal, de gadget-urile pe care le folosim înainte de a ne odihni (smartphone-uri, laptop-uri, tablete). Nu în ultimul rând, să încercăm, pe parcursul serii, să ne spălăm pe dinţi în întuneric.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
24.11.2025 08:15 175 Horoscopul zilei 24.11.2025
Top stiri
24.11.2025 08:15 2 Horoscopul zilei 24.11.2025
23.11.2025 08:13 607 Horoscopul zilei 23.11.2025
22.11.2025 08:04 883 Horoscopul zilei 22.11.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.83 1 USD 17.23 1 RON 3.90 1 RUB 0.22 1 UAH 0.41
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte