Economii la Parlament: Consum de energie electrică mai mic cu peste 30% în octombrie
792
Parlamentul a economisit, pe parcursul lunii octombrie curent, 30,3% la consumul de energie electrică, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Mai exact, consumul de energie din ultima lună în clădirea Parlamentului a scăzut cu peste 32 000 kWh.
Economiile au fost făcute urmare a implementării mai multor măsuri, inclusiv trecerea, începând cu vara acestui an, la regimul manual de conectare și deconectare a sistemului de aer condiționat, astfel încât, în lipsa persoanelor în încăpere, inclusiv în sala de ședințe plenare, sistemul nu funcționează permanent, fapt care a permis o reducere importantă a consumului de energie.
De asemenea, a fost redus semnificativ iluminatul interior, fiind utilizată preponderent lumina zilei, fiind stinse luminile din holuri, iar toate corpurile de iluminat utilizate sunt de tip LED.
În afara orelor de lucru, pe timp de seară, este folosită, la necesitate, doar lumina de semnalizare, iar pe timp de noapte iluminatul în interiorul clădirii este sistat.
Totodată, s-a renunțat la iluminarea clădirii din exterior și a teritoriului adiacent pe timp de noapte. În zilele de odihnă și de sărbători, toate sistemele inginerești din clădirea Parlamentului sunt deconectate (sistemul de ventilare, condiționare, iluminatul intern și extern).
Menționăm că R. Moldova se confruntă cu o criză energetică fără precedent, după ce „Gazprom” a redus unilateral livrările de gaze către R. Moldova, iar separatiștii transnistreni au refuzat să mai producă energie electrică pentru malul drept al Nistrului. R. Moldova importă în prezent din România peste 80% din energia electrică necesară.
21.02.2026
00:37
320
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
348
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
398
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
470
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
531
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
830
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
602
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
590
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
499
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
508
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
21.02.2026
00:37
291
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
328
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
393
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
463
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
523
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
822
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
597
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
584
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
496
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
502
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
484
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
457
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
448
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
581
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
476
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
506
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
20.02.2026
17:24
529
Mii de scrisori ale elevilor din Moldova, trimise prin Ministerul Educației, duc îmbrățișări și mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina
20.02.2026
17:14
925
VIDEO // Lovitură pentru SPIONAJUL rus. Rețeaua de ASASINI a lui Putin, destructurată într-o operațiune comună ucraineano-moldoveană. Rusia ar fi oferit până la 100.000 de dolari pentru fiecare asasinat
20.02.2026
17:06
535
Tinerii indieni de 18–24 de ani generează aproape jumătate din utilizarea ChatGPT, propulsând India pe locul doi în topul piețelor OpenAI
20.02.2026
16:39
594
Premierul Munteanu, la deschiderea anului judiciar: Curtea Constituțională, pilon al echilibrului democratic și al parcursului european al Republicii Moldova
20.02.2026
16:08
711
„Mafia OpenAI” ia avânt: rețeaua foștilor angajați care ridică startupuri de miliarde și provoacă giganții AI
20.02.2026
14:44
841
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
20.02.2026
14:24
553
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
20.02.2026
14:15
704
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
20.02.2026
12:25
627
Statul achită 70% din polițele de asigurare pentru agricultori, interes în creștere față de anul trecut
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














