09:16:39 15.01.2026
Stiri

Drumul de acces spre satul Micleşti, precum și traseul Peresecina – Hârtopul Mare – Ohrincea vor fi REPARATE

Economie 29.05.2019 15:39 Vizualizări3305
Drumul de acces spre satul Micleşti, precum și traseul Peresecina – Hârtopul Mare – Ohrincea vor fi REPARATE

Drumul de acces spre satul Micleşti și drumul Peresecina – Hârtopul Mare – Ohrincea urmează să fie reparate, în baza unui contract semnat astăzi între Administrația de Stat a Drumurilor și compania „GENESIS INTERNATIONAL” SRL din R. Moldova.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, contractul este parte a Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale, iar pentru realizarea acestuia Banca Mondială a acordat Guvernului suport financiar în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei.

„Ne-am propus să identificăm și să reparăm toate coridoarele de drumuri locale din țară, pentru a asigura acces cetățenilor către centrele de educație, sănătate și comerț. Cu ajutorul experților, am identificat 25 de coridoare și am început îmbunătățirile de la cele mai problematice tronsoane de drum”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.

Coridorul 11, care urmează să fie reparat, începe de la intersecția cu drumul național M2 Chișinău – Orhei - Soroca și se sfârșește la intersecția cu drumul republican R23 (Criuleni-Brăneşti-Ivancea-M2). Acesta face legătura dintre mai multe localități, traversând satele: Peresecina, Micleşti, Işnovăţ și Hârtopul Mare. Lungimea sectorului de drum ce urmează a fi îmbunătățit constituie 18,5 km.

Timpul planificat pentru finalizarea lucrărilor este de18 luni, plus 12 luni perioadă de garanţie.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.01.2026 08:05 89 Horoscopul zilei 15.01.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.90 1 USD 17.09 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte