Dragoste în închisorile din R. Moldova

Drama societății // „Nu este nimic inventat, toate frazele și istoriile aparțin deținuților”

Actorii îmbrăcați sumar, fără machiaj, într-un decor minimalist prezintă istoriile cutremurătoare ale mai multor persoane care își trăiesc iubirea după gratii. Spectacolul-document „Shakespeare pentru Ana” răscolește sentimente și dă fiori chiar și celor mai curajoși spectatori.

Piesa este concepută în baza interviurilor, realizate la trei închisori: Goian - pentru minori, Rusca - pentru femei și Soroca - pentru bărbați. Autorii proiectului, cunoscuții regizori Mihai Fusu și Luminița Țîcu, au selectat istoriile de-a dreptul șocante ale deținuților.

„Procesul a fost unul îndelungat și complicat. Ei nu întotdeauna vor să vorbească și au dreptul să nu vrea”, povestește regizoarea. Astfel, au fost necesare mai multe vizite la penitenciare.

Actorii Olga Guţu-Cucu, Doriana Zubcu-Marginean, Diana Decuseară, Alexandru Pleşca şi Ghenadie Gâlcă s-au întâlnit cu deţinuţii o singură dată, în cadrul Zilei Uşilor Deschise. „Atunci știam doar istoriile, nu știam personajele, dar nu ne-a fost greu să le depistăm”, observă actrița Diana Decuseară.

O întâmplare nefericită

„Ciorapi, maiou, praf de spălat, săpun, săpun de rufe, apă dulce, biscuiţi, de toate. E al meu şi trebuie să am grijă de el, indiferent de ce a făcut. Hесчастный случяй”, este replica unei mame, care-și vizitează fiul la închisoare. Tânărul este închis pentru omor.

Cu toate acestea, el nu ezită să mărturisească cu lux de amănunte întâmplarea. „L-am lovit și a căzut. L-am ridicat, dar nu se ţinea pe picioare. L-am stropit cu apă. Au venit poliţia şi medicii. M-au pus să scriu lămurire. Am scris-o şi voiam să merg acasă, dar nu m-au lăsat. A murit în drum spre spital. M-au închis”, povestește tânărul, care consideră că dragostea te face slab și te doboară.

În spectacol este reflectată și o altă dramă, trăită de un minor. „Era doar un joc de cărți. Am pierdut. Ceilalți m-au obligat. Țineau copilul, iar eu trebuia să-l violez”, spune personajul. Tânărul nu este vizitat de nimeni. După ce va ieși din închisoare, el vrea să-și îndeplinească un vis aparent banal: să lucreze și să-și facă o familie.

Sechele din copilărie

La Rusca, femeile trăiesc alte drame. La cele mai multe dintre ele, sechelele au rămas încă din copilărie. O femeie povestește că mama ei era alcoolică, nu observa cum fratele cu șase ani mai mare o bătea, apoi începuse să o violeze, pe urmă și prietenii lui o violau. „Să nu spui nimic. Te voi tăia în bucăți și te voi îngropa în pădure de n-o să știe nimeni de tine”, o amenința fratele.

După ce reuși să se mute în alt sat și să lucreze, întâlni un băiat, care o recunoscu și care striga că va spune tuturor cine este ea. Femeia, de frică, l-a bătut până i-a luat viața. „Nu este nimic inventat, toate frazele și istoriile aparțin deținuților”, spune regizoarea Luminița Țîcu.

La închisoare, femeile duc lipsă de iubire, dar urăsc bărbații și atunci se îndrăgostesc unele de altele. „Dacă aș putea să-mi fac o operație… N-aș spune nu!”, este replica femeii interpretată de actrița Diana Decusară.

„Am semănat bostani deasupra”

O altă dramă cutremurătoare, jucată de actori, este și a unui bărbat de la penitenciarul din Soroca. El a ucis presupusul amant al soției. „L-am îngropat lângă un copac, apoi am semănat bostani deasupra”, spune personajul. Bărbatul se plânge pe termenul mare pe care l-a primit. Va trebui să stea în închisoare tocmai 24 de ani.

Dragostea însă nu-i lipsește. „Am dat un anunţ în ziar şi ea a fost prima care m-a sunat. Are copii. Ne-am înscris aici, în închisoare. Ţine la mine. Şi ea, şi copiii ei. E greu, dar merge... Eu fără dragoste nu pot”, povesteşte personajul interpretat de Ghenadie Gâlcă.

„Momentul complicat a fost să înțelegem ce se întâmplă cu aceste persoane și să înțelegem ce ne motivează pe noi să lucrăm la acest spectacol. În rest, totul a venit de la sine”, spune actorul.

Sistem sovietic

Spectacolul conține mai multe povești impresionante, iar regizoarea a încercat să redea detaliile. Astfel, pe alocuri, a fost inclusă replica „Faceți un film sau un spectacol?”, aceasta fiind nedumerirea lucrătorilor din penitenciare.

„Am avut emoții deosebite. I-am recunoscut și pe deținuți, și pe angajați”, spune Ana Dabija, directoarea Departamentului Instituţiilor Penitenciare din R. Moldova. „Am moștenit un sistem sovietic, tindem să avem unul european, dar lucrurile nu se schimbă într-o zi, nici privind condițiile de detenție și nici ca mentalitate”, menționează Ana Dabija.

Actorul Alexandru Pleșca recunoaște că, atunci când a intrat în închisoarea pentru femei, securistul l-a dus într-o celulă. Acolo erau șase femei. Una dintre ele i-a spus: „Intră, nu te teme”. „Mi-a fost un pic frică”, râde actorul.

O societate traumatizată

La spectacol au fost prezenți mai mulți oameni de teatru, care au rămas impresionați de istoriile redate. „Am simțit nu atât drama deținuților, cât drama societății, cei care au provocat aceste crime. Eu cred că spectacolul acesta este bine gândit și sunt mândru de faptul că echipa face parte din trupa Teatrului Național”, a menționat Petru Hadârcă, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” din Chișinău.

„În sfârșit, noi avem dreptul să ne spunem durerile noastre. Eu vă mărturisesc că, în 46 de ani de muncă, prea puțin am avut posibilitatea asta de a spune niște adevăruri din scenă, așa cum o faceți voi acum”, a subliniat actrița Ninela Caranfil.

Producătorul Mihai Fusu consideră că spectacolul „este un pas înainte pentru a ne cunoaște pe noi ca societate, pentru a pune degetul pe niște răni, pe niște dureri, pe niște puncte nevralgice. Suntem o societate traumatizată”, consideră regizorul.

Organizatorii promit că piesa va fi jucată și la toamnă, când se va începe o nouă stagiune.