Două dintre posturile afiliate lui Ilan Șor, AMENDATE de CA cu câte 20 000 de lei pentru materialele „cu tentă electorală” în favoarea unui „concurent electoral”
1209
Posturile de televiziune „Tv6” și „Orhei TV”, deținute de „Media Resurse” SRL, firmă asociată lui Ilan Șor, condamnat pentru implicare în jaful bancar, au fost amendate astăzi de către Consiliul Audiovizualului (CA) cu câte 20 de mii de lei.
Amenzile au fost dictate pentru încălcarea, inclusiv repetată, a unor prevederi din Codul serviciilor media audiovizuale, în urma unor monitorizări ale buletinelor informative de la cele două posturi de televiziune.
De asemenea, membrii CA au aplicat avertismente publice celor două canale tv.
Potrivit șefei CA, Liliana Vițu-Eșanu, aceste posturi ar promova, „preponderent laudativ și cu tentă electorală”, un concurent electoral, fiind vorba despre Partidul „Șor”.
„Nu e vorba de cenzură, ci de modul în care aceste știri și buletine privite și analizate formează tabloul zilei. Atunci când vorbim de omisiune, de scoatere din context și de prezentare, directă sau indirectă, a unui lider politic în timp ce celălalt este doar citat, acesta deja nu este echilibru și nu este imparțialitate din partea furnizorului”, a explicat Aneta Gonța, vicepreședinta CA.
21.02.2026
03:47
214
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
387
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
426
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
432
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
508
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
568
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
858
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
627
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
616
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
525
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
539
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
21.02.2026
03:47
31
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
347
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
376
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
415
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
491
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
552
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
846
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
616
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
603
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
512
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
530
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
501
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
470
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
463
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
593
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
490
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
523
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
20.02.2026
17:24
546
Mii de scrisori ale elevilor din Moldova, trimise prin Ministerul Educației, duc îmbrățișări și mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina
20.02.2026
17:14
939
VIDEO // Lovitură pentru SPIONAJUL rus. Rețeaua de ASASINI a lui Putin, destructurată într-o operațiune comună ucraineano-moldoveană. Rusia ar fi oferit până la 100.000 de dolari pentru fiecare asasinat
20.02.2026
17:06
552
Tinerii indieni de 18–24 de ani generează aproape jumătate din utilizarea ChatGPT, propulsând India pe locul doi în topul piețelor OpenAI
20.02.2026
16:39
610
Premierul Munteanu, la deschiderea anului judiciar: Curtea Constituțională, pilon al echilibrului democratic și al parcursului european al Republicii Moldova
20.02.2026
16:08
726
„Mafia OpenAI” ia avânt: rețeaua foștilor angajați care ridică startupuri de miliarde și provoacă giganții AI
20.02.2026
14:44
853
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
20.02.2026
14:24
565
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
20.02.2026
14:15
715
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














