Dorin Recean, la întrevederea cu președintele Portugaliei: „R. Moldova are talent și creativitate, dar are nevoie de investiții”
1299
Oportunitățile de intensificare a relațiilor comercial-economice și investiționale dintre R. Moldova și Portugalia au fost discutate aseară, în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu președintele portughez, Rebelo de Sousa, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.
Oficialii s-au referit la posibilitățile de dezvoltare a relațiilor comerciale și identificarea a noi căi de parteneriate și investiții, în domenii ca energia regenerabilă și eficiența energetică, IT și modernizarea infrastructurii de transport.
„R. Moldova are talent și creativitate, dar are nevoie de investiții. Domeniile prioritare de dezvoltare a republicii noastre sunt infrastructura, energia regenerabilă, industrializarea agricolă, digitalizarea economică. Înțelegem că dezvoltarea economică este esențială pentru creșterea bunăstării cetățenilor și consolidarea democrației”, a menționat Dorin Recean.
În context, oficialii au apreciat organizarea la 31 octombrie, la Chișinău, a Forumului de afaceri, găzduit de Agenția de Investiții a R. Moldova. La eveniment sunt așteptate companiile portugheze active pe piața românească, care vor lua cunoștință de oportunitățile de dezvoltare a afacerilor în țara noastră. În marja Forumului, va avea loc semnarea unui Memorandum de înțelegere între agențiile de investiții din R. Moldova și Portugalia.
Recean și Rebelo de Sousa s-au referit la parcursul european al R. Moldova și oportunitățile pe care le oferă procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv prin deschiderea a noi piețe pentru exporturi. Președintele Rebelo de Sousa a reconfirmat sprijinul Portugaliei pentru agenda europeană a R. Moldova și pentru intensificarea relațiilor de prietenie dintre țările noastre.
„R. Moldova este un stat care luptă pentru democrație, drepturile omului, pentru pace și suveranitate, iar Republica Portugheză vă susține în acest scop nobil. Democrația are nevoie de o dezvoltare durabilă și justiție socială, vă stăm la dispoziție pentru a împărtăși experiența țării noastre în procesul de aderare la UE”, a declarat oficialul portughez.
28.03.2026
23:39
272
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
429
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
569
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
484
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
561
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
631
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
552
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
667
Horoscopul zilei 28.03.2026
758
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
464
Deputat unionist din Irlanda de Nord denunță amenințările violente primite pe rețelele sociale
28.03.2026
23:39
246
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
414
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
560
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
476
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
553
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
623
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
544
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
660
Horoscopul zilei 28.03.2026
749
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
890
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
743
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
846
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
786
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
826
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
804
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
798
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
856
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
718
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
730
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
852
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
997
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
705
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
837
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2428
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
897
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














