16:11:55 06.07.2025
Stiri

DOLIU în lumea muzicii. A murit o vedetă care a câștigat EUROVISIONUL

Monden 25.03.2018 16:30 Vizualizări1945
DOLIU în lumea muzicii. A murit o vedetă care a câștigat EUROVISIONUL

Cântăreaţa elveţiană Lys Assia, prima persoană care a câştigat Eurovision Song Contest, în 1956, a decedat la vârsta de 94 de ani, au anunţat organizatorii celebrei competiţii muzicale, citaţi de bbc.com, citat de gandul.info.

Lys Assia, reprezentanta Elveţiei, a câştigat ediţia din 1956, de la Lugano, cu piesa "Refrain", şi a mai participat în alte două rânduri la acest concurs.

Lys Assia a murit sâmbătă, în spitalul Zollikerberg din Zurich.

Organizatorii Eurovision au descris-o drept „prima doamnă" a competiţiei şi au spus că vor organiza nişte evenimente de comemorare în perioada următoare.

Assia a mai participat la ediţia din 1957, când a ocupat poziţia a opta, şi la cea din 1958, când s-a situat pe poziţia a doua, cu piesa "Giorgio".

Lys Assia, născută în 1924, a fost dansatoare înainte de a deveni cântăreaţă.

Asocierea ei cu Eurovision a fost una pe termen lung, iar, în 2005, a cântat la cea de-a 50-a aniversare a competiţiei.

La vârsta de 87 de ani a încercat, fără succes, să participe din nou la Eurovision, în 2012, apoi în 2013.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte