Doi interpreţi, două dansatoare şi un ansamblu din R. Moldova, în FINALA concursului „Românii au talent”
3655
stirileprotv.ro Cinci din cei 15 finalişti de la concursul „Românii au talent” sunt din R. Moldova!
Primele patru Semifinale LIVE „Românii au talent” a pus în scenă momente de excepţie, iar concurenţii au adus pe scenă momente incendiare şi au creat show-uri desăvârşite.
În prima Semifinală LIVE, Ion Barbu din R. Moldova s-a clasat pe primul loc în preferinţele publicului, iar melodia „Ploaia” a trupei Cargo, cântată perfect de acesta, i-a adus un loc în finală.
Oana Zara şi Alexandru Bordea au venit pe scenă cu un moment emoţionant de dans contemporan, care a transmis pasiune şi dragoste. Juraţii au fost impresionaţi de prestaţia celor doi şi au decis să-i trimită în lupta pentru titlul de erou naţional.
Pentru Nicoleta Iancu muzică este totul, iar atunci când se află pe scenă simte că lumea e a ei. Nu are niciodată emoţii atunci când se află în faţă spectatorilor şieste fericită să poată face ceea ce-i place. Micuţa de 9 ani a impresionat încă o dată cu talentul sau şi a demonstrat că are o voce de aur şi o tehnică vocală de excepţie, interpretând impecabil piesele „Ciuleandra” şi „Cine iubeşte şi lasă”.
Cea de-a două Semifinală LIVE a adus şi ea în faţă telespectatorilor reprezentaţii de excepţie.
Basarabeanca Bianca Coştiug a fost prima în opţiunile celor care şi-au votat favoriţii. Concurenţă a fermecat publicul cu un moment de dans tribal fusion, transpunându-se într-o nimfa a pădurii. Frumuseţea şi talentul ei au trecut dincolo de ecran, iar românii au hotărât că vor să o vadă şi în finală.
Pustii de la The Beat au urcat pe scenă că nişte adevărate rock staruri, iar atmosfera din timpul show-ului lor nu a fost departe de cea a unui concert a unor artişti consacraţi din domeniu. Au impresionat cu interpretarea melodiei „Show must go on” a celebrei trupe Queen şi au obţinut locul doi în preferinţele publicului de acasă.
Unul dintre momentele pline de sensibilitate ale serii a fost cel al chişinăueanului Alexandru Moraru, care a ales să cânte melodia „Tears în Heaven” a lui Eric Clapton. La doar 17 ani, el a reuşit cu o interpretare impecabilă să convingă că merită un loc în finală competiţiei.
Cea de-a treia Semifinală LIVE s-a remarcat şi ea prin momente spectaculoase şi reprezentaţii de excepţie.
Viorel Scânteie şi căţelul Bibi au arătat că relaţia dintre ei este una specială şi că sunt suficiente câteva semne şi comenzi ca să creezi un adevărat spectacol. Impresionat de voinţă celor doi, Bebe a declarat: „Acesta nu este un moment oarecare. Este o întâlnire emoţionantă dintre doi prieteni extraordinari. Mulţumesc, Bibi!”.
Cinci acordeoane, o vioara, o chitară bass, un violoncel, un pian electric şi un set de tobe au arătat aseară că talentul vine la pachet sub numele Concertino. Grupul instrumental din Chişinău a trecut cu uşurinţă de la Bach la Michael Jackson şi a confirmat încă o dată că prezenţa la „Românii au talent” nu este întâmplătoare, mai ales că şi-au pus în scenă propria coregrafie. În acelaşi spirit cu cei 9 artişti şi cu reinterpretarea melodiei „Smooth criminal”, gazdele emisiunii, Smiley şi Pavel Bartoş, au purtat pălării în stilul Michael Jackson.

Viaţă merită trăită! Acesta este mesajul pe care magicianul Robert Tudor a vrut să-l transmită în cea de-a treia semifinală. Cu o dexteritate uimitoare şi cu o recuzita formată dintr-o scenă de teatru, lumânări şi o cuşcă de fier, Robert a făcut să dispară şi să apară oameni. Aproape cinci ani a lucrat concurentul la numărul prezentat şi se pare că i-a ieşit.
Numere incredibile de canto, muzică instrumentală sau rock, acrobaţie, pantomimă, dans contemporan, dar şi rezolvarea cubului Rubik, toate acestea au conturat un spectacol desăvârşit în Semifinală cu numărul 4 „Românii au talent”.
Publicul şi-a votat favoriţii, iar primii concurenţi care au mers direct în FINALĂ „Românii au talent” au fost Bogdan Bolohan şi SpeedCubing.
Cel de-al treilea concurent desemnat să meargă în Marea Finală a emisiunii „Românii au talent” a fost ales dintre Ada Cercel şi Elena Carmen Cernea, cele două clasându-se pe locurile trei şi patru.
Decizia finală a stat în mâinile lui Andi Moisescu, care a decis că Elena Carmen Cernea să se alăture concurenţilor în Marea Finală „Românii au talent”.
Telespectatorii au fost martorii unor prestaţii impecabile, iar toate acestea au condus către un show că la carte în ultima Semifinală LIVE „Românii au talent”.
Publicul şi-a votat favoriţii, iar primii concurenţi care merg direct în FINALĂ „Românii au talent” sunt Bogdan Dumitraşcu şi dansatorii de la Kid-A.
Cel de-al treilea concurent desemnat să meargă în Marea Finală a emisiunii „Românii au talent” a fost ales dintre Alexandru Marian şi Yeva Shiyanova.
Decizia finală i-a aparţinut Mihaelei Rădulescu. Această a trimis-o în finală show-ului pe Yeva.

Vinerea viitoare, talentul în formă pură se vede numai la PROTV, iar telespectatorii sunt aşteptaţi să fie alături de nouă generaţie de eroi naţionali şi să-şi voteze favoriţii pentru titlul de cel mai talentat român, scrie protv.ro.
24.02.2026
10:53
8351
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
12556
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
36092
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34759
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
46126
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
30179
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28634
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
21043
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20562
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21924
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
21277
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
05.04.2026
19:05
669
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
696
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
836
Horoscopul zilei 05.04.2026
974
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
812
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1260
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
939
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
895
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
931
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1078
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1271
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1148
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1076
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1174
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1268
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1561
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
984
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1116
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1218
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1306
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
979
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1172
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1715
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1247
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1221
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














