Stiri

Doi copii și mama acestora au fost spitalizați, după ce s-au INTOXICAT

Social 24.02.2016 14:29 Vizualizări860
Doi copii și mama acestora au fost spitalizați, după ce s-au INTOXICAT

Doi minori, unul în vârstă de un anișor și altul de opt ani, dar și mama acestora de 35 de ani, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu dioxid de carbon. Incidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 11.55, pe strada Dante Alighieri 12 din capitală.

Potrivit inspectorilor Serviciului Situații Excepționale, gazul s-ar fi emanat din soba defectă de la care se încălzeau aceștia.

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite de către organele de drept.

Pompierii amintesc despre regulile de exploatare a sobelor de încălzit, a aparatelor electrice și instalațiilor cu gaz. Acestea trebuie folosite, respectând normele de securitate și normele antiincendiare.

Sobele nu trebuie suprasolicitate și supraîncălzite, în apropierea acestora nu se țin obiecte și materiale inflamabile și nici într-un caz nu se țin hainele la uscat pe sobă. Focul trebuie stins la ieșirea din casă și înainte de culcare. Copiii și persoanele în etate nu trebuie lăsate singure în locuințele în care sunt surse de căldură și nici antrenate în exploatarea acestora, pentru a nu le pune viața în pericol.

De asemenea, sobele trebuie să fie curățate și reparate înainte de fiecare sezon rece.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4637 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri