Doi copii, între viață și moarte, după ce au explodat un obuz la Ialoveni


Doi copii cu vârste de 13 și, respectiv, 14 ani se zbat între viață și moarte, după ce au explodat un obuz din cel de-al Doilea Război Mondial.
Incidentul a avut loc marți, pe 21 aprilie, în jurul orei 17:55, lângă gara din localitatea Bălțați, raionul Ialoveni. Poliția a fost alertată de către o femeie din aceeași localitate, iar la fața locului a intervenit o ambulanță, dar și Serviciul tehnico-explozibil specializat din cadrul MAI.
„În timp ce se aflau în adiacentul gării din marginea localității, aceștia au încercat dezasambleze un obiect explozibil depistat în pădurea din apropierea satului. Din nefericire s-a produs o explozie, iar în consecință minorii au suferit diverse traumatisme, fiind transportați în stare gravă la IMSP Centrul mamei și copilului din mun. Chișinău”, a declarat Silvia Vetcu, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, pentru deschide.md.
Obuzul găsit de copiii din Bălțați este de calibrul 47 mm, produs în Germania.












































































