DECLARAȚIE // Rusia și Ion Ceban ar încerca să se DEBARASEZE de Igor Dodon: „Este conducătorul unui clan politic-criminal, care trebuie să stea la pușcărie”. Cine ar urma să preia conducerea PSRM
38130
Liderul socialiștilor, fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, nu mai are șanse să se reabiliteze în urma înfrângerilor suferite la ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare, chiar dacă încearcă să convingă autoritățile centrale din Federația Rusă că mai poate fi de folos. De această părere este fostul vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova, Alexandr Slusari.
Potrivit lui Slusari, actualul primar general al capitalei, Ion Ceban, înțelege că nu are nicio șansă să câștige cel de-al doilea mandat, dacă în fruntea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) va rămâne Igor Dodon.
„Cred că toată lumea vede această încercare a lui Ion Ceban să se distanțeze de „pisica moartă” Igor Dodon. Cred că și Federația Rusă are aceeași abordare. Dodon este conducătorul unui clan politic-criminal, care trebuie să stea la pușcărie din punctul meu de vedere și nu doar al meu. Nu știu cum mai poate să se reanimeze… doar dacă vor fi foarte multe greșeli din partea actualei guvernări. Igor Dodon încearcă din răsputeri să convingă Federația Rusă că este bun, că mai poate să facă ceva. Ceban probabil că a înțeles deja că Dodon este ca o piatră legată de picioarele sale”, a declarat politicianul într-o emisiune de la N4.
De asemenea, sursa citată consideră că Dodon are zile numărate și la conducerea PSRM.
„Admit că, dacă Igor Dodon, totuși, prin minune rămâne președintele PSRM până la alegerile locale generale, atunci Ion Ceban o să-și facă alt partid sau o să meargă în alegeri pentru cel de-al doilea mandat de primar în calitate de candidat independent. Ce șanse va avea? Mai este încă mult timp până atunci. La momentul actual atestăm încercarea sa de a se distanța de Dodon”, a conchis sursa citată.
De menționat că nici Igor Dodon nu mai e sigur dacă Ion Ceban va mai rămâne fidel formațiunii care l-a propulsat în calitate de primar general.
CITIȚI și Igor Dodon PĂRĂSEȘTE Parlamentul R. Moldova? Spicherul Igor Grosu știe mai multe despre ÎNCĂ parlamentarul socialist
„Va lansa Ion Ceban un proiect separat? Pentru ce să lansezi un nou proiect politic? Până la alegerile locale mai sunt doi ani. Nu are rost să lansezi un nou proiect. Eu cred că trebuie să lase lucrurile așa cum sunt, să obțină susținerea noastră la alegerile locale și să câștige, iar apoi se va vedea. Nu exclud că îl vom sprijini la alegerile locale, dar e prematur să vorbim despre asta”, a declarat recent Dodon, în cadrul unei emisiuni televizate.
21.10.2026
13:54
08.10.2026
09:53
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
17.04.2026
14:34
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
29.10.2026
17:16
29.10.2026
16:47
29.10.2026
16:41
29.10.2026
16:34
29.10.2026
16:18
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:58
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională


















