Dodon e de acord ca POLITICIENII să nu mai calce în școli și grădinițe în campania electorală, dar spune că dânsul va merge în aceste edificii în calitate de PREȘEDINTE
4128
Președintele Igor Dodon salută decizia Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) de a interzice politicienilor să mai calce în școli, grădinițe sau universități în perioada campaniei electorale, dar spune că dânsul va merge în aceste edificii în calitate de președinte, până a fi înregistrat în cursa electorală prezidențială.
Ministrul Educației, Igor Șarov, a emis acest ordin după ce președintele raionului Râșcani, Vasile Sicireru, alături de deputatul socialist, Vladimir Mizdrenco, au inaugurat cu fast un WC în gimnaziul din localitatea Hiliuți.
„Am văzut acest ordin. Ar fi fost bine ca el să fie permanent, nu doar în campania electorală. Eu consider că politicienii nu au ce căuta în campania electorală prin școli și grădinițe. Mai mult ca atât în situație de COVID. Lucrătorii tehnici trebuie să umble cu halatul, să spele treptele și coridoarele lungi din școlile rămase prin sate și centrele raionale în urma tuturor partidelor. De aceea, evident că e corectă această decizie în perioada electorală și mai ales în situație de COVID”, a declarat astăzi Dodon.
Citește și: Un ministru delegat de PD, critici dure la adresa președintelui Dodon: „Plasarea samavolnică deasupra legii vă exclude automat din corpul civic al acestei țări”
Președintele a fost întrebat dacă dânsul va respecta acest ordin, mai ales că ministrul Șarov i-a atras atenția să nu pună în pericol sănătătea elevilor și profesorilor în timpul vizitelor prin școlile din R. Moldova.
Citește și: Dodon îl AMENINȚĂ cu DEMISIA pe ministrul Șarov: „O să-l rugăm să se documenteze. Dacă nu poate să se documenteze, atunci se pot lua și alte decizii, inclusiv politice... Dacă aș dori, atunci mâine ar fi demis...Răbdăm puțin...”
„Voi respecta sau nu? Evident că, în calitate de concurent electoral, în momentul când voi fi candidat, voi respecta. În calitate de președinte, până a fi înregistrat în cursa electorală, eu pot să am întrevederi la inițiativa directorului. Ieri am avut întâlnire la liceul din orașul Leova. Am discutat cu profesorii mai multe subiecte de interes pentru ei, nu a fost legat de electorală. La Taraclia, de asemenea, am discutat problemele din sectorul educațional. Sunt de acord că în procesul educațional, mai ales în campania electorală, nu trebuie să permitem la nimeni să facă acțiuni politice. Așa că salut și susțin în continuare acest demers”, a precizat Dodon.
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















