Documentar Digi24: 16 decembrie 1989. Povestea din spatele primului strigăt „Jos Ceauşescu!”

Pe 16 decembrie 1989 începea, la Timișoara, Revoluția anticomunistă. Tonul fusese dat în seara zilei de 15 decembrie, atunci când sute de oameni s-au adunat în fața casei lui Laszlo Tokes. Pastorul reformat fusese pedepsit pentru că a criticat, în predici, regimul comunist. Era evacuat și urma să fie mutat într-o parohie de la țară. Duminică seară, în Timișoara, sute de oameni au participat la Marșul Libertății. Au refăcut traseul primilor români care îndrăzneau, în urmă cu 30 de ani, să ceară libertate în gura mare. Au pornit din Piața Maria și au mers până în Piața Victoriei. Acolo, au aprins lumânări pe treptele catedralei Mitropolitane și s-au rugat pentru cei care și-au pierdut viața în Revoluție și pentru aflarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989. Luni, la Timișoara continuă manifestările. Va fi prezent la acestea și președintele Klaus Iohannis.

În decembrie 1989, Lazlo Tokes era popular printre tinerii din parohia sa. Era acolo de 3 ani, timp în care le recomandase cărţi și iniţiase un club de teatru. Toate acțiunile sale îl aduseseră în atenția Securității pentru că gândirea liberă era cel mai mare pericol pentru regim.

1986-1989 | Un preot curajos împarte speranţă

Pastorul reformat a ajuns în parohia din strada Timotei Cipariu în 1986. Comunitatea de numai 10-15 enoriaşi repede a devenit numeroasă şi motivată. Laszlo Tokes se îngrijea de viaţa de zi cu zi a oamenilor şi le vorbea simplu, direct, despre probleme adevărate. O practică pe care, din cauza cenzurii şi a fricii de represiune, cetăţenii români de toate etniile o părăsiseră demult. "Vreau să dărâm zidul tăcerii", spunea el credincioşilor, explicându-le că oricare dintre ei poate fi tânarul David care l-a înfrânt cu o biată praştie şi câteva pietre pe uriaşul Goliat:

Zoltan Balaton - pastor al Bisericii Reformate: Cum a explicat? "Niciodată să nu spui că nu ai ce căuta acolo, că răul e mai puternic ca tine. Poate! Poate e mai puternic, dar tu ai obligaţia să ieşi în faţa poporului tău, în faţa poporului lui Dumnezeu. Când a vorbit despre asta nu a vorbit despre unguri, nu a vorbit despre români, nu a vorbit nici despre rasa albă, a vorbit despre OM, omul demn de numele acesta de om. Un om care trăieşte în idealuri mari umane. Un om care vrea binele. Şi foarte interesant, o să vă arăt la ieşire: Sfântul Petru spune odată către Evrei: "Mai degrabă trebuie să ne supunem voinţei lui Dumnezeu decât voinţei unui om!" şi asta a fost mesajul lui până la izbucnirea Revoluţiei.

Un astfel de mesaj, în ţara în care singura voce care se auzea clar era cea a dictatorului Ceauşescu, a adus la Biserica Reformată şi creştini de alte confesiuni şi etnii. Popularitatea lui Lazlo Tokes a atras însă atenţia Securităţii. La început, diverşi "binevoitori" sau şefi le atrăgeau atenţia enoriaşilor că e bine să stea deoparte de comunitatea de lângă Maria - aşa numesc timişorenii piaţeta cu o statuie veche şi suavă a Fecioarei Maria, aflată în imediata apropiere.

Mai 1989 | Enoriaşii semnează un protest

Când episcopul reformat de Oradea a decis să îl mute pe Laszlo Tokes, la ţară, o femeie, Rozalia Tott, a deschis lista unui protest:

Zoltan Balaton - pastor al Bisericii Reformate: Episcopul de Oradea a vrut să îl mute de aici, în aprilie, a trimis o comisie să explice mutarea, l-a făcut trădător de patrie, provocator. Până când o femeie, doamnă, 40-50 de ani, s-a ridicat şi a spus: "Dar ce se întâmplă aici cu noi? Noi nu vrem să plece!" şi a rupt dintr-un caiet o foaie şi a spus: "Noi protestăm împotriva mutării!" Vă daţi seama, a fost 1989, aprilie, cea mai cumplită dură dictatură, când o semnătură de protest, era o sinucidere. S-au strâns semnături? Da, nu numai cu numele, ci cu adresă şi cu numer de buletin şi loc de muncă. În toată regula! Un moment esenţial. Din acel moment, pentru toţi aceştia nu a mai fost loc de întors. Aha! Tu eşti ăla care a semnat pentru Tokes?! Au început ameninţările. Comunitatea aceasta aşa a trăit lunile acelea până în decembrie.

Lazlo Tokes: Vreau să sparg zidul tăcerii

În august 1989, Lazlo Tokes povesteşte ce se întâmplă unor jurnalişti canadieni. Le vorbeşte despre microfoanele montate în case, despre frica de a vorbi deschis la serviciu, despre informatorii Securităţii care mişună peste tot. "De ce mereu această tăcere? De ce să ne supunem acestui zid al tăcerii? Acest zid este mult mai masiv şi de nepătruns decît, să zicem, Zidul Berlinului. Consider că cineva trebuie să străpungă acest zid", a spus el şi le-a descris celor doi interlocutori traiul sumbru din România socialistă.

Decembrie 1989 | Lazlo Tokes primeşte ordinul de evacuare

La mijlocul lui decembrie 1989, Lazlo Tokes şi soţia sa însărcinată primesc în plic decizia de evacuare din casa parohială. Pe 15 decembrie, lângă clădirea Bisericii Reformate din Timotei Cipariu - cuprinde şi casa parohială - enoriaşii s-au adunat ca să îşi apere pastorul.

15 decembrie 1989 | Timișorenii îl apăra pe pastor

Au venit şi alţi timişoreni, precum muncitorul Ştefan Alexandru Ferkel, ieşit dintr-un schimb de noapte. Avea să fie împuşcat pe 17, iar trupul lui se va număra printre cele 43 incinerate, din ordinul Elenei Ceauşescu, la Bucureşti.

Mihaela Ferkel - inginer horticultor: Soțul meu s-a oprit în data de 15, a venit cu bicicleta şi s-a oprit la Maria. Măi, Ferkel, să mergi să vezi că s-au adunat foarte mulţi enoriaşi la Maria. Ajunge acasă, ceva nu e în regulă, ne aşteptăm la ceva care nu va duce la nimic bun. Mă duc înapoi să văd. A mai trecut încă o dată pe la pastorul Tokes. Toată lumea vorbea, ce va fi, nu ne putem aştepta la ceva bun.

16 decembrie 1989 | Primul "Jos Ceauşescu!"

Profesor universitar Daniel Vighi - scriitor: De vineri până în zorii de sâmbătă, tot protestul era mut, şi tăcerea era expresia unei frici şi a unei neputinţe de a colabora între noi, noi nu ne cunoşteam cei care eram în stradă, acolo, eram 200 de oameni. Toată Revoluţia din Timişoara a fost făcută de 4.000 de oameni, după 20 a fost altceva. Dar Revoluţia efectivă a fost în 15, 16, 17,18, abia în 20 au ieşit fabricile. Şi am avut frică. Una dintre doamne se uita la noi de la ferestre şi un miliţian a început să strige isteric, un miliţian gras cu chipiu. Ne uitam unii la alţii. Nu aveam curaj să vorbim, stăteam muţi toţi. Şi doamna asta a strigat: „Ce staţi aici?” Am văzut că lumea începe să plece. Am venit să ne uităm. Şi am simţit pe cei care au rămas. Ideea aceasta de strigăt care face lumea: Fiat Lux. Pentru că nu am putut vorbi până când cineva a strigat: "Jos Ceauşescu!".

-Cine a strigat primul "Jos Ceauşescu!"?

-Nu ştiu, cineva într-un colţ!

15-16 decembrie 1989 | Solidaritatea contra fricii

Pe măsură ce mulţimea creştea, au apărut câţiva indivizi suspecţi. I-a recunoscut un ziarist care, după represiunea din zilele următoare, va confecţiona cocktailuri Molotov contra tancurilor.

Marcel Tolcea - profesor universitar: În clipa în care am ajuns acolo, am recunoscut câteva persoane care lucrase în Miliţie şi în Securitate, lucrasem la drapelul roşu, mă ocupam de sport, şi cunoşteam figuri, am recunoscut două trei persoane, am văzut două persoane din Miliţie şi mi s-a părut că văd pe cineva din Securitate. Dar nu era infiltrat, era în civil. Mi-a fost frică şi am plecat. Mi-a fost frică pentru că aşa cum se ştie Securitatea a intoxicat opinia publică din tot Estul că ştie totul despre noi, şi am plecat acasă.

Au apărut apoi provocatorii. Exista riscul ca totul să degenereze, regizat, în violenţă. În numele reformaţilor, Zoltan Balaton a cerut ajutorul comunităţii baptiste. Câteva zeci de baptişti români s-au alăturat enoriaşilor lui Laszlo Tokes. Au stat împreună până a doua zi, 16 decembrie, când spre prânz, numărul protestatarilor s-a ridicat la 2.000. Între noii veniţi şi fiica pastorului baptist, Ligia Dugulescu, de 19 ani, şi prietenul ei:

16 decembrie 1989 | Atacă scutierii

Ligia Dugulescu - manager orfelinat baptist: Nu o să uit niciodată imaginea aceea! Din partea stângă veneau camioane de pompieri şi şpreiau, udau oameni cu apă şi cu spumă. Era iarnă. Da, dar niciodată nu am văzut pompierii să acţioneze aşa. Dar de peste pod, de la Catedrală, venea armata noastră, dar într-un fel din nou în care armata română să fie îmbrăcată vreodată. Veneau scuturi, bastoane aveau, cu coifuri, arata ca în imperiul roman, cu scuturi.

-Erau scutierii.

-Da, dar efectiv. Aveau tot podul plin de ei.

-În pas alergător, aşa?

-Nu. Dar noi eram între, dintr-o parte veneau pompierii, dintr-o parte venea armata şi toată lumea era prinsă, nu mai aveai cum să pleci decât dacă mergeai pe străzi lăturalnice.

16 decembrie 1989 | Diversiuni și arestări

Când forţele represive au atacat, tensiunea a crescut la maxim. Vitrina unei librării din apropiere a fost spartă şi de acolo rupte şi incendiate cărţile care îl glorificau pe Nicolae Ceauşescu.

Sub pretextul violenţiei manifestanţilor, au început arestările. Între cei închişi s-au numărat şi fiica şi ginerele lui Zoltan Balaton. 48 de ore va trăi spaima că au fost ucişi, a fost fericit când un procuror i-a spus pe ascuns, luni, pe 17, după masacrul din oraş, că fiica lui trăieşte şi că a luat "doar" 18 ani de închisoare.

Printre arestaţi s-a aflat şi studentul Marius Mioc. L-am întâlnit la o tipografie unde pregăteşte două cărţi dedicate Revoluţiei Române, după alte câteva şi un blog dedicat lui decembrie 1989. În data de 16 decembrie, ajunsese la Maria, exact înainte de asaltul forţelor de ordine, în jur de 8 seara.

Marius Mioc - publicist și cercetător: Ne-a împins de pe Timotei Cipariu până peste Bega. A fost vreo trei ore şi ceva. Am plecat prin oraş să le să spun oamenilor să se adune. Când eram acolo, am fost împinşi, fuseserăm împinşi pe pod, spre podul de peste Bega, spre centru, am avut această idee să le spun să nu se termine această manifestaţie, să continue şi a doua zi, să nu fie ca la Braşov, în 1987, când a fost un foc de paie şi s-a lichidat rapid. Şi am zis: mâine la 5 după-amiaza, întâlnire în Maria, Maria fiind Piaţa Maria de lângă casa pastorului Lazlo Tokes şi după aceea am plecat în oraş ca să zic şi la altă lume pt că nu mai rămăseseră foarte mulţi acolo. Mergeam pe stradă, la oameni necunoscuţi şi le spuneam mâine, la 5 după amiază în Piaţa Maria. Cineva mi-a spus: „Du-te la gara că acolo sunt mai mulţi”. M-am dus la gară, m-au văzut doi miliţieni, am fugit, m-au prins. Acolo, m-au băgat în dubă, mi-au dat câteva scatoalce, mi-au găsit carnetul de student, gata, mi-am zis, mă exmatriculează. Altfel le-aş fi dat un nume fals. Dar nu mai aveam şanse cu nume fals. Şi după aceea m-au dus la Miliţia Judeţeană. Toată noaptea au adus la Poliţia Judeţeană, Aduceau noi şi noi arestaţi, ca sardelele. apoi la Popa Şapcă, apoi pe 19 la Poliţia Judeţeană.

Citiți continuarea pe digi24.ro