DOCUMENTAR AGERPRES: Veronica Micle, victima propriilor sentimente într-o epocă în care a iubi sincer era un păcat

În general, este dificil a contura cu precizie portretul interior al unei femei, care ni se dezvăluie de multe ori doar parţial, în culori şi umbre, fără un echilibru perfect între ele, balanţa oscilând între lumină şi întuneric, în funcţie de hazardul vieţii. La fel de greu poate fi să realizăm profilul moral al celei care a reprezentat idealul feminin al poetului naţional Mihai Eminescu.

„Misiunea nu este anevoioasă pentru că i-ar fi lipsit calităţi Veronicăi Micle, ci pentru că, de-a lungul timpului, i s-a perpetuat o imagine profund negativă, ceea ce ridică dificultăţi în a reabilita imaginea celei care a fost fiică, soţie, mamă, una dintre reprezentantele de seamă ale literaturii clasice moderne şi muză pentru 'omul deplin al culturii române' '', a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful Renata Gabriela Buzău, din cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ.

Foto: cmvmtn.muzeu-neamt.ro

Născută la data de 22 aprilie 1850, într-o locuinţă modestă din Năsăud, Veronica Câmpeanu şi-a cunoscut doar mama, având în vedere că tatăl, Ilie Câmpeanu, şi-a pierdut viaţa ca urmare a rănilor suferite în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, din Transilvania.

„Printre participanţii însufleţiţi de patriotism şi de idealuri sociale şi naţionale, s-a aflat şi Ştefan Micle, viitorul soţ al poetei, care, potrivit bunului său prieten, Petru Suciu, 'cu cei de sub comanda sa, în octombrie 1848, susţinu o luptă crâncenă cu maghiarii între Clusiu şi Somosifalau [Someşani]' ", a spus muzeograful nemţean.

Foto: (c) Casa Memoriala Veronica Micle / Facebook.com

Teama de persecuţiile autorităţilor austriece şi situaţia materială împovărătoare au determinat-o pe văduva Ana Câmpeanu să se stabilească împreună cu fiica de doar câteva luni şi fratele ei, Radu, în Moldova, la Târgu Neamţ, unde a cumpărat o casă, ridicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea din iniţiativa Mănăstirii Neamţ.

După doar doi ani, familia s-a mutat la Iaşi, existenţa unei comunităţi de transilvăneni mai bine închegată oferind perspectiva unei vieţi mai sigure.

În ciuda dificultăţilor de ordin financiar, copilăria Veronicăi Câmpeanu a fost una fericită: „Eu, în copilărie, n'am ştiut ce'i necazul, mânia şi durerea. Cu toate că n'am fost fiică de bogătaş, totuş mama m'a îngrijit cu o dragoste neţărmurită", se arată în volumul „Veronica Micle - muza lui Eminescu -", semnat de Octav Minar.

„După absolvirea claselor primare, viitoarea poetă a urmat cursurile Şcolii Centrale de Fete din Iaşi, remarcându-se prin tenacitate la învăţătură, talent literar şi o voce încântătoare, 'care fermecase auditoriul din serile de producţie ale Şcoalei Centrale, unde Veronica apărea totdeauna cu surâsul pe buze interpretând ca o artistă desăvârşită cele mai frumoase romanţe italieneşti şi franţuzeşti'. Examenul public de finalizare a studiilor, în iunie 1863, a fost definitoriu pentru evoluţia vieţii sale, pentru că la testarea cunoştinţelor tinerei a asistat, alături de comisia de evaluare, şi profesorul universitar de fizică şi chimie Ştefan Micle. Fermecat de frumuseţea şi inteligenţa elevei Câmpeanu, aceasta i-a devenit soţie distinsului transilvănean după doar un an, în august 1864", a povestit muzeograful Renata Gabriela Buzău.

Foto: cmvmtn.muzeu-neamt.ro

Aspectul fizic al tinerei soţii Micle a fost surprins de mezina familiei Xenopol, Adela, sora istoricului A. D. Xenopol, care amintea într-un articol scris în perioada interbelică: „Fermecătoarea Veronică era de statură mijlocie, subţire fără a fi slabă; în conturul feţei un perfect oval - strălucea lumina ochilor albaştri. Pe fruntea lată se spulbera părul auriu, nasul fin, iar gura şi dinţii o podoabă, când râdea să colora pielea fină prin voiciunea temperamentului cald".

„Contrar celor care nu i-au văzut calităţile sau care au încercat să îi exacerbeze defectele, tânăra doamnă Micle a fost o femeie simplă, modestă, dar elegantă şi 'a avut un fond serios. Nu a putut să sufere corsaj decoltat şi braţe goale. (...) Arareori a purtat rochie de mătase şi catifea. Purta cu plăcere rochie de lână. (...) Cu toate că destul de elegantă, nu avea multe rochii. Îşi poruncea o toiletă şi pălărie; le purta câtva ş'apoi primenea alta nouă, fără a mai relua ce părăsise. Nu a purtat juvaere. Pe mâna ei mică şi frumoasă strălucea o singură verigă subţire' ", a amintit muzeograful nemţean din „Revista scriitoarei", apărută sub semnătura Adelei Xenopol.

„Este de înţeles faptul că, în afară de verighetă, soţia celui care a fost rectorul Universităţii ieşene nu ar fi avut cum să poarte bijuterii scumpe atâta timp cât salariul profesorului Micle nu era proporţional cu prestigiul pe care i-l oferea funcţia şi de multe ori existau întârzieri în plata cadrelor didactice de la Universitate. Trebuie să amintim că debutul mariajului celor doi a fost marcat de un eveniment neaşteptat ce a implicat-o în mod direct pe naiva doamnă Micle, având consecinţe nefaste pentru ea pe termen lung. Ca absolventă a Şcolii Centrale de Fete din Iaşi, tânăra a fost citată ca martor în procesul calomnios de imoralitate ce i-a fost intentat fostului ei profesor, Titu Maiorescu, de către Fracţiunea Liberă şi Independentă, grupare politică din care făcea parte şi Ştefan Micle. Indiscutabil, viitoarea poetă a fost doar un pion pe tabla de şah a intereselor pe care le aveau fracţioniştii în acest proces, având în vedere vârsta de doar 14 ani şi lipsa experienţei de viaţă. Deşi în cele din urmă nevinovăţia mentorului junimiştilor a fost demonstrată, umilinţa publică la care a fost supus de fosta lui elevă nu a fost uitată niciodată, dovadă fiind rolul pe care liderul „Junimii" l-a avut în a împiedica planurile de căsătorie ale lui Mihai Eminescu şi ale Veronicăi Micle, atât în 1880, cât şi în 1882", a precizat Renata Gabriela Buzău.

Foto: (c) Casa Memoriala Veronica Micle / Facebook.com

După acest episod, Ştefan Micle şi-a asumat desăvârşirea pregătirii intelectuale a mai tinerei sale soţii, plătindu-i lecţii de pian şi canto, de literatură universală şi de limbă franceză.

Educaţia de care s-a bucurat, dar şi faptul că distinsul universitar din Feleac avea contact permanent cu elita intelectuală din Iaşi i-au permis soţiei sale să devină o prezenţă activă în mediul cultural ieşean.

„În ciuda diferenţei de vârstă care exista între cei doi şi chiar dacă mariajul lor nu s-a bazat pe iubirea ideală la care visa viitoarea scriitoare, totuşi cultul intelectual i-a adunat toată viaţa în strânsă armonie. De altfel, cel care a fost rector al Universităţii din Iaşi, între 1867-1875, a încurajat şi debutul literar al muzei eminesciene, aceasta publicând pentru prima dată în 1872, sub pseudonimul Corina, la revista ieşeană 'Noul curier', două nuvele în proză - 'Plimbare de mai la Iaşi' şi 'Rendez-vous'. Ulterior, creaţiile sale lirice au apărut în publicaţii precum 'Columna lui Traian', 'Familia' şi 'Convorbiri literare', Veronica Micle fiind a doua poetă a revistei junimiste, după Matilda Cugler Poni", a mai spus muzeograful nemţean.

Foto: (c) Casa Memoriala Veronica Micle / Facebook.com

Moda vremii, adoptată din statele vest-europene, impunea ca în saloanele intelectualităţii ieşene să se organizeze serate literare, casa soţilor Micle fiind şi ea deschisă pentru astfel de evenimente la care participa şi Mihai Eminescu.

În acest context a fost posibilă apropierea afectivă dintre amfitrioana reuniunilor literare şi cel care va fi recunoscut postum ca marele nostru poet naţional.

De asemenea, oamenii de cultură din capitala Moldovei erau prezenţi şi în salonul familiei Xenopol, fiind probabil un alt loc în care Mihai Eminescu şi Veronica Micle se întâlneau uneori, având în vedere că sora mai mare a Adelei Xenopol, Maria, era cea mai intimă prietenă a soţiei lui Ştefan Micle, iar A. D. Xenopol era amic al „Luceafărului'' poeziei româneşti.

„Dovada faptului că familia marelui istoric a fost martora iubirii care a existat între Veronica Micle şi Mihai Eminescu o demonstrează un episod din viaţa privată a poetei, evocat de aceeaşi bună prietenă a scriitoarei: 'Veronica istorisea mamei şi surorei mele, că-i mărturisise cinstit iubirea ei pentru Eminescu. Întâia ei iubire. Micle ascultă dureroasa sentinţă însă nu încetă de a o iubi, ca pe copila lui cea mai mare şi viaţa lor intelectuală îi împăcă iarăşi cu marea ei dărnicie' ", ne dezvăluie Gabriela Renata Buzău, din cartea Adelei Xenopol.

Citiți continuarea pe agerpres.ro