Stiri
DOC // LISTA cu numele celor 47 de absolvenți care au luat numai note de 10 la Bacalaureat-2023: Cel două sate din R. Moldova care au avut câte un absolvent de nota 10 în acest an
Actualitate
05.07.2023
14:42
5988
5988
Patruzeci și șapte de absolvenți au avut, la examenul național de Bacalaureat-2023, media 10 (zece), iar astăzi au fost premiați la Guvern de către președinta Maia Sandu și ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.
Treizeci și trei dintre ei au absolvit licee din Chișinău, trei - de la Bălți și doi - de la Orhei.
Totodată, câte un absolvent cu 10 pe linie au avut și orașele/ municipiile Hâncești, Râșcani, Grigoriopol, Strășeni, Ungheni, Ocnița și Comrat din UTA Găgăuzia.
Studii de nota 10 se pot face și în localitățile rurale, acest lucru fiind demonstrat, în acest an, de Alexandrina Belecci din satul Slobozia Mare, raionul Cahul, și Boris Mija din satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești.
CITIȚI BAC 2023 // Numărul candidaților care au susținut examenele pe nota 10 a crescut la 47 după contestații: Rată de promovare mai mare, dar notă medie mai mică decât la sesiunea din anul 2022
Președinta Maia Sandu a amintit că, acum 10 ani, împreună cu actualul ministru al Educației și Cercetării, Anatolie Topală, au pornit lupta împotriva copiatului și a corupției de la BAC, astfel încât absolvenții să fie apreciați în funcție de efortul depus, nu de „buzunarul părinților sau abilitatea de a copia”.
„Aceste note înseamnă o dovadă clară a abilităților, dar și tenacității Dvs., pentru că obținerea acestor rezultate a însemnat multă muncă, disciplină, a însemnat să credeți în propriile forțe”, a afirmat președinta Maia Sandu.
Șefa statului și-a exprimat speranța că măcar o parte din absolvenții cu media 10 va alege să-și facă studiile în cadrul universităților din R. Moldova și le-a transmis celor care vor studia peste hotare că sunt așteptați acasă să pună umărul la integrarea R. Moldova în UE.
Ministrul Anatolie Topală, a amintit la rândul său că, la această sesiune de Bacalaureat, 962 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9, iar 3 309 candidați au nota medie mai mare sau egală cu 8.
Vedeți mai jos lista cu numele absolvenților cu media 10 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea 2023, precum și a instituțiilor în care și-au făcut studiile:

Stiri relevante
09.11.2026
00:19
567
Nvidia deschide o investigație privind relația directorului său cu o presupusă spioană chineză
08.11.2026
22:38
559
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: 9–15 noiembrie
08.11.2026
22:34
573
Linia electrică Vulcăneşti–Chişinău, dată în exploatare: Moldova poate importa energie direct din România
08.11.2026
21:54
534
Coliziune feroviară în Egipt: cel puțin patru morți și aproape 90 de răniți
08.11.2026
19:19
667
Maia Sandu: Linia Vulcănești–Chișinău întărește securitatea energetică a Republicii Moldova
08.11.2026
19:08
658
Linia electrică Vulcănești–Chișinău de 400 kV a fost pusă sub tensiune. Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
08.11.2026
18:44
637
Ce modele au cele mai mari și cele mai mici rate de deces la volan în SUA, un reper și pentru România
08.11.2026
17:16
802
Franța și europenii vor fi reprezentați la negocierile privind Ucraina de la Abu Dhabi
08.11.2026
13:23
667
Guvernul britanic ia în calcul interzicerea Vinted și eBay pentru cei sub 16 ani
08.11.2026
12:46
859
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
898
Horoscopul zilei 08.11.2026
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
Top stiri
09.11.2026
00:19
495
Nvidia deschide o investigație privind relația directorului său cu o presupusă spioană chineză
08.11.2026
22:38
522
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: 9–15 noiembrie
08.11.2026
22:34
546
Linia electrică Vulcăneşti–Chişinău, dată în exploatare: Moldova poate importa energie direct din România
08.11.2026
21:54
514
Coliziune feroviară în Egipt: cel puțin patru morți și aproape 90 de răniți
08.11.2026
19:19
648
Maia Sandu: Linia Vulcănești–Chișinău întărește securitatea energetică a Republicii Moldova
08.11.2026
19:08
643
Linia electrică Vulcănești–Chișinău de 400 kV a fost pusă sub tensiune. Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
08.11.2026
18:44
620
Ce modele au cele mai mari și cele mai mici rate de deces la volan în SUA, un reper și pentru România
08.11.2026
17:16
766
Franța și europenii vor fi reprezentați la negocierile privind Ucraina de la Abu Dhabi
08.11.2026
13:23
653
Guvernul britanic ia în calcul interzicerea Vinted și eBay pentru cei sub 16 ani
08.11.2026
12:46
845
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
887
Horoscopul zilei 08.11.2026
08.11.2026
11:33
889
Peste 600.000 de oameni fără curent după un atac rus asupra infrastructurii energetice din Ucraina
08.11.2026
09:23
1047
Hackerii susțin că datele divulgate ar indica până la 450.000 de morți în războiul din Ucraina
08.11.2026
08:54
855
Iranul anunță că alte două petroliere au luat foc în strâmtoarea Ormuz
08.11.2026
07:45
893
Cutremur de 5,7 în centrul Japoniei: peste 20 de persoane au fost rănite
08.11.2026
06:35
976
Zaharova susține că europenii nu au ce căuta la negocierile privind Ucraina
08.11.2026
06:23
842
Doi polițiști răniți în atacul armat de la Cracovia sunt stabili; atacatorul, în stare critică
08.11.2026
03:44
876
Poate remake-ul Zelda să redea magia jocului original?
08.11.2026
01:46
1213
Atacul armat din Cracovia: un britanic printre victime, iar trei cadavre au fost găsite în casa suspectului
08.11.2026
01:24
961
Polonia declară două zile de doliu național după atacul armat de la Cracovia
08.11.2026
00:38
989
Două aparate de zbor de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova
08.11.2026
00:27
1028
Marian Neacșu: România este pregătită să sprijine polițiștii și salvatorii polonezi după atacul din Cracovia
07.11.2026
22:39
1057
Vremea în Moldova, 8–14 noiembrie: de la brumă la zile mai calde
07.11.2026
22:16
1057
Cracovia, în doliu după atacul armat soldat cu șase morți
07.11.2026
21:52
922
Niculescu transmite condoleanțe după atacul armat din Cracovia, soldat cu cinci morți
07.11.2026
21:28
940
Nicuşor Dan, solidar cu Polonia după atacul armat din Cracovia
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri