DOC // Legea Antitutun riscă să fie blocată! Ministerul Finanțelor face lobby pentru cei din industria tutunului?
2307
ziuanews.ro Deși Guvernul a aprobat, în decembrie 2013, proiectul privind implementarea unor măsuri mai drastice împotriva fumatului, legea riscă să rămână în analele Cancelariei de Stat din cauza avizelor negative ale unor ministere, se arată într-o investigație realizată de e-sanatate.md.
Potrivit sursei citate, deși reprezentanții unor ministere au avut inițial unele obiecții la Legea Antitutun atunci când a fost aprobată de Guvern, ulterior Ministerul Finanțelor a prezentat un aviz negativ pe 20 de pagini, care propune rectificarea practic integrală a proiectului. Unele pasaje din aviz sunt absolut identice cu obiecțiile formulate de cei care apără interesele industriei tutunului.
„Iată și un exemplu:
Extras din Scrisoarea AmCham (Camera Americană de Comerț) Nr. 18 din 29.04.2013 adresată Ministerului Sănătății:
I. „Am dori să menţionăm că prevederile Articolului 5.3. nu poartă caracter obligatoriu. Acest fapt a fost clarificat recent de către Secretarul General al Comisiei Europene, Catherine Day, drept răspuns la o scrisoare din partea Alianţei pentru Transparenţa Lobby-ului şi Reguli Etice (ALTER-EU) (găsiţi anexată o copie a acestui răspuns – ANEXA 2). În răspunsul său, Secretarul General a declarat: În primul rând, este important de menţionat că Ghidurile OMS de implementare a Articolului 5.3. al CCCT nu poartă caracter obligatoriu. Părţile sunt încurajate să le urmeze pe cât de posibil, în conformitate cu legislaţia naţională. Ghidurile respective nu conţin cerinţe specifice obligatorii de ţinere a adunărilor sau cu privire la caracterul public al acestor adunări”.
Extras din Avizul Ministerul Finanțelor din 23.01.2014
II. „Prevederile art. 5.3. nu poartă caracter obligatoriu. Acest fapt a fost clarificat recent de către Secretarul General al Comisiei Europene, Catherine Day, drept răspuns la o scrisoare din partea Alianţei pentru Transparenţa Lobby-ului şi Reguli Etice (ALTER-EU). În răspunsul său, Secretarul General a declarat: „În primul rând, este important de menţionat că Ghidurile OMS de implementare a Articolului 5.3. al Convenției cadru nu poartă caracter obligatoriu. Părţile sunt încurajate să le urmeze pe cât de posibil, în conformitate cu legislaţia naţională. Ghidurile respective nu conţin cerinţe specifice obligatorii de ţinere a adunărilor sau cu privire la caracterul public al acestor adunări”, se arată în materialul realizat e-sănătate.
De cealaltă parte, autoritățile susțin că nu există probleme legate de proiectul de lege. „Lucrăm la pachetul de documente pe marginea propunerilor făcute atunci. Nu există probleme”, a răspuns scurt viceministrul Sănătății, Svetlana Cotelea.
Și ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, a fost rezervat în a da explicații privind asemănările dintre avizele prezentate mai sus, precizând doar că trebuie să se documenteze în legătură cu acest fapt.
Legea Antitutun a fost aprobată de către Guvern pe data de 17 decembrie, iar reprezentanții Guvernului au remarcat atunci importanța deosebită a acestui document în lupta împotriva fumatului.
13.12.2018
09:00
11.10.2018
13:00
10.07.2018
16:45
21.05.2018
12:19
01.05.2018
09:30
23.02.2018
07:30
22.02.2018
14:30
20.01.2018
19:04
01.12.2017
20:03
28.09.2017
17:01
13.01.2017
19:08
04.04.2016
11:44
22.09.2026
18:17
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
22.09.2026
14:29
22.09.2026
14:16
22.09.2026
14:14
22.09.2026
14:04
22.09.2026
14:02
22.09.2026
13:45
22.09.2026
13:44
22.09.2026
13:37
22.09.2026
13:32
22.09.2026
13:17
22.09.2026
13:10
22.09.2026
13:08
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















