DOC // Deputatul Reniță oferă DETALII despre PENSIA de 224 000 de mii de lei pe lună, primită de un moldovean. „Informația privind pensiile a generat o adevărată „REVOLUȚIE” în rândurile cetățenilor”
11511
Deputatul Iurie Reniță, cel care a dezvăluit care este cea mai mare pensie din R. Moldova - 224 197 de lei lunar, promite o „modificare radicală” a sistemului de pensii. Legislatorul a publicat și răspunsul oferit de Casa Națională de Asigurări Sociale privind beneficiarii celor mai mari pensii din R. Moldova.
„Informația privind pensiile a generat o adevărată „revoluție” în rândurile cetățenilor, dar, mai ales, în cel al majorității absolute a pensionarilor noștri nedreptățiți. Solicitând și publicând această informație de maxim interes social, am dorit să evidențiez faptul că actualul sistem de pensii conține o mulțime de carențe. Atât în cadrul discuțiilor, numeroaselor mesaje și apeluri primite, cât și al întrevederilor pe care le-am avut la subiectul în chestiune, rezultă foarte clar că se impune o modificare de substanță în sistemul de pensii, astfel ca acesta să conțină, dincolo de principiul contribuției personale, și elemente indispensabile de corectitudine socială și morală, deoarece el are încă multe aspecte din perioada sovietică, favorizând în mod evident și nejustificat anume categorii sociale și profesionale”, subliniază Reniță.
De asemenea, deputatul promite și majorarea pensiilor pentru cei cu pensii mici și foarte mici.
„Dincolo de aceste momente importante, urmează să identificăm și alte surse financiare pentru a majora semnificativ pensiile celei mai numeroase categorii de cetățeni – cei cu pensii foarte mici și mici. Pentru atingerea acestui obiectiv social major s-a convenit cu dna Ala Nemerenco, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, să purcedem la examinarea și modificarea legislației în domeniu pentru a o ajusta la realitățile și necesitățile actuale, fără a ignora condițiile de echitate și solidaritate socială. Demult se impunea o modificare radicală a sistemului de pensii, dar a lipsit voința politică necesară. Sper foarte mult că în prezent aceasta există”, a adăugat deputatul.
Potrivit datelor CNAS, 297 de persoane din R. Moldova au pensii lunare între 20 000 şi 30 000 de lei. Majoritatea acestora sunt foşti judecători - 141, dar şi foşti procurori - 87.
Pensii lunare între 30 000 şi 40 000 de lei primesc 31 de persoane, dintre care 11 foşti judecători, iar între 40 000 şi 50 000 de lei lunar - 14 beneficiari.
Alţi şapte beneficiari au pensii între 50 000 şi 100 000 de lei lunar, iar alţi patru - peste 100 000 de lei pe lună.



28.12.2025
18:49
569
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
27.12.2025
21:11
707
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
26.12.2025
20:35
1047
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
17:12
791
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
979
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
12:28
926
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
910
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
25.12.2025
20:55
1582
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
24.12.2025
20:51
1135
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
1368
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
23.12.2025
21:01
1393
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
29.12.2025
00:31
38
Convorbire telefonică importantă între Putin și Trump despre Ucraina: cooperare și perspective economice pentru soluționarea conflictului
28.12.2025
22:17
316
Discuții de pace: Zelenski și Trump analizează un plan în 20 de puncte pentru încheierea războiului cu Rusia în Florida
28.12.2025
21:48
346
Trump și Putin dezbat viitorul Ucrainei: armistițiul temporar, o soluție riscantă pentru Donbas?
28.12.2025
20:38
419
Trump și Zelenski pregătesc un nou plan de pace pentru Ucraina, după discuții esențiale cu Putin
28.12.2025
18:49
564
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
28.12.2025
16:51
473
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
28.12.2025
08:30
599
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
834
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
687
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
725
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
688
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
858
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
701
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
993
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
864
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
994
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
880
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
869
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
926
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
914
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
888
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
866
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1258
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2507
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
1045
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.77
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














