Discursuri de mulțumire și felicirări pentru România în Parlamentul de la Chișinău: Socialiștii au părăsit demonstrativ ședința
5417
În ajunul Zilei Naționale a României, sărbătorită pe 1 decembrie, deputații din R. Moldova au făcut rând astăzi la tribuna Parlamentului să felicite statul român și să-i mulțumească pentru sprijinul generos oferit republicii noastre de-a lungul anilor.
După epuizarea ordinii de zi, spicherul Zinaida Greceanîi a anunțat că sunt mai multe luări de cuvânt, timp în care socialiștii au părăsit ședința.
Președinta Parlamentului s-a reținut numai cât a vorbit deputata din opoziție Maria Ciobanu, invocând o problemă de la Telenești, iar când în față a ieșit democratul Sergiu Sârbu, Greceanîi a plecat, rugându-l pe vicepreședintele Legislativului, Alexandru Slusari, să-i ia locul.

Așadar, cu câțiva deputați democrați și cei din Blocul „ACUM”, Sergiu Sârbu și-a început discursul prin a spune că R. Moldova prețuiește orice gest pe care România îl face pentru republica noastră.
„Nimeni nu poate nega rolul benefic, ajutorul și sprijinul direct pe care România îl acordă R. Moldova - autobuzele școlare, sutele de grădinițe reparate, Institutul Mamei și Copilului, Sala cu Orgă din Chișinău, gazoductul Iași-Ungheni, scările din Parcul Valea Morilor, sistemul de iluminare din Ialoveni, donații de carte românească, burse pentru studenții moldoveni etc. Acestea sunt câteva dintre proiectele pentru care trebuie să le fim recunoscători prietenilor din România”, a spus Sârbu.
Democratul a ținut să sublinieze că, pe plan extern, România este cel mai fidel avocat al R. Moldova, iar europarlamentarii români apără interesele statului nostru în Parlamentul European: „Ați devenit un model de dezvoltare și democrație pentru noi, sunteți cel mai fidel și solid partener al Chișinăului pe traseul nostru european. Vă mulțumim și La mulți ani, România!”.
Deputatul Octavian Țîcu l-a acuzat de fariseism pe Sârbu, amintindu-i că democrații au avut majoritate parlamentară și nu au fost în stare nici măcar să modifice „blestematul articol 13” din Constituție, care să prevadă că în stânga Prutului se vorbește românește.
După ce a făcut o incursuiune în istorie, enumerând evenimentele de acum 101 ani, Țîcu a subliniat faptul că primii care au făcut Unirea au fost moldovenii.
„Moldovenii au votat Unirea pe 9 aprilie, 27 martie pe stil vechi, și după aceea bucovinenii care, de asemenea și-au dat votul pentru a reveni în cadrul statului reîntregit. Pentru noi, românii, acest vot a însemnat primul exercițiu de modernizare europeană și românească. Până în 1917, în Basarabia istorică nu era nicio școală românească, nicio bibliotecă românească”, a declarat istoricul-deputat.
Octavian Țîcu a adăugat că, în cei 22 de ani de administrație românească, a fost înfăptuită reforma agrară, n-am avut foamete, război civil și nici represiile din anii '37 - '38, când în imperiul sovietic au fost împușcați 750 de mii de oameni.
„Noi suntem într-un proces de reunificare, iar cei care se tem de Unire trebuie să știe că ea s-a întâmplat demult. A rămas doar un act, pe care îl putem face chiar în acest Parlament”, a declarat Țîcu, adăugând că singura soluție pentru R. Moldova este Unirea cu România.
Deputatul a anunțat că în curând va fi lansat un proiect unionist și a îndemnat cetățenii să-l sprijine.
Igor Grosu de la Partidul Acțiune și Solidaritate a ținut să mulțumească României pentru sprijin, afirmând că statul român „s-a gândit în primul rând la copiii noștri”, cărora le-a creat condiții pe care nici unii micuți din România nu le au. Totodată, Grosu a amintit de proiectele SMURD și de ajutorul oferit, chiar cu prețul vieții, pentru pacienții din stânga Prutului.
„Vreau să aduc mulțumiri statului român pentru tot sprijinul pe care ni l-a oferit de-a lungul timpului. Este greu să estimăm acest sprijin din punct de vedere financiar, dar este foarte vast, de sute și sute de milioane de euro. (...) La mulți ani, România! La mulți ani românilor de pretutindeni!”, a punctat Grosu.
19.12.2025
19:18
928
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
984
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1500
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1228
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1366
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1528
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1343
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1290
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2256
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1424
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
21.12.2025
12:59
50
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
119
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
319
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
385
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
464
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
539
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
587
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
874
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
641
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
724
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
736
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
844
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
707
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
856
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
741
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
917
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
856
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1135
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
924
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
924
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
837
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
953
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1315
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
986
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
772
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














