DEZVĂLUIRE // Sute de TERORIȘTI, opriți la frontiera României
1421
vrancea24.ro
Nouă cetățeni străini suspectați de acțiuni terorist au fost declarați indezirabili, în acest an, și expulzați de pe teritoriul României, informează B1 TV.
Deciziile aparțin Curții de Apel București, la propunerea Serviciul Român de Informații.
Alte 246 de persoane suspectate de aceleași motive au fost oprite la graniță. Acestea provin, în special, din Irak, Palestina, Maroc, Tunisia, Siria, iar aproximativ 70% dintre aceștia sunt în conexiune sau au derulat activități în sprijinul Daesh.
„Principalele motive care au condus la inițierea și aplicarea unor măsuri preventive au fost date de: background-ul radical sau terorist al persoanei sau familiei, conexiunile cu entități teroriste, demersuri de coagulare a unor grupuri de străini susținători ai unor entități jihadiste, în special Daesh; (auto)radicalizare și propagandă (inclusiv online) în favoarea unor entități teroriste (preponderent Daesh); încercarea de a tranzita România pentru a se alătura Daesh în Siria”, potrivit unui comunicat al SRI, remis Agerpres.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















