Stiri

Despre premiile USM, orgolii scriitoriceşti, Nobel, Sartre şi altele

Social 18.05.2013 16:19 Vizualizări

1909

Despre premiile USM, orgolii scriitoriceşti, Nobel, Sartre şi altele

ziuaveche.ro

Literatură // Interviu cu scriitorul, criticul literar Mircea V. Ciobanu, membru al juriului USM pentru desemnarea celor mai bune cărţi ale anului 2012

Lista cărţilor nominalizate la premiile celor mai bune cărţi ale anului 2012 e foarte generoasă. Cu toate acestea, aproape ca-n fiecare an, a trezit nemulţumiri, supărări, din partea unor autori ale căror volume au rămas în afara nominalizărilor. Cum vedeţi acest lucru?

Să vezi ce nemulţumiri vor fi la decernarea premiilor, când lista se va subţia drastic şi poate nici nu va fi egală cu numărul de categorii nominalizate! Apropo, nominalizările înseamnă „lista scurtă” a juriului, numai că mie în acest an mi s-a părut (şi am propus, în glumă, chiar s-o numim aşa) „lista foarte lungă”. Cred că numai atunci când vom nominaliza (şi vom premia!) toate cele vreo sută de cărţi prezentate la concurs, lumea va fi împăcată. Deşi... nu cred. Bănuiesc că şi atunci va fi o situaţie pe care Alex Ştefănescu o descria în felul următor: vede omul o listă foarte încăpătoare, se regăseşte acolo (pentru prima dată) şi zice: bine, bine, eu sunt şi e normal să fiu... dar ce caută aici ceilalţi?

De vreme ce aceste premii sunt atât de râvnite, înseamnă că au o însemnătate reală pentru scriitori...?

Probabil. Pentru cineva. Deşi un premiu nu este mai mult decât rezultanta opiniilor subiective ale unor oameni care forţează un exerciţiu de obiectivitate. Există o probabilitate foarte mare ca să fie premiate cele mai bune cărţi, având în vedere că în juriu sunt aleşi (cel puţin, la modul ideal) scriitori competenţi. Adevărat că gusturile sunt diferite, nu poate fi exclus subiectivismul, nici o foarte omenească (dar regretabilă, după mine) lipsă de exigenţă. Sau unele cărţi bune nu ajung la juriu. În fiecare an în care sunt printre (în)juraţi, îmi amintesc de cei care nu şi-au prezentat cărţile şi îi trag de mânecă. Mai este ceva. Fie un an foarte productiv şi chiar remarcabil, fie un an insipid, tot se vor da nişte premii, cel mai adesea, în acelaşi număr. Iar valoarea bănească a premiilor US nu va depinde de calitatea estetică a... anului literar, ci de generozitatea sponsorului.

Un premiu te poate face mai important, impozant, serios...? Se creează impresia că o bună parte din autori scriu nu pentru că nu pot să trăiască altfel, scrisul fiind pentru ei un lucru vital, ci pentru că se vor importanţi.

Bine, nu putem să nu luăm în calcul orgoliul [firesc] al unui artist care se vrea aplaudat. Dar miza nu trebuie să fie premiile. Uneori e vorba de orgoliu în forma cea mai pură, chiar patologică. Eu privesc calm la aceste vânzoleli, unele la limita isteriei. Vanitatea umană, n-ai ce-i face! Un scriitor raţional, dacă nu cumva pretinde un premiu chiar pentru suma bănească ce îl însoţeşte (uneori asta contează, trebuie să recunoaştem), ar trebui să-şi pună întrebarea: dacă volumul lui va lua premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, tirajul se va vinde ca pâinea caldă? El va deveni, peste noapte, genial? Ştiind că nu-i aşa, nu e mai bine să păstrezi (ori cel puţin să mimezi) o indiferenţă care... poate îţi va fi tratată ca formă de demnitate?

Am fost fascinată când am descoperit că Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru literatură sau când am aflat că Emil Cioran a refuzat toate distincţiile literare ce i-au fost atribuite (cu excepţia celui ce i s-a oferit pentru debutul fancez – Premiul Rivarol). Există vreun asemenea caz de refuz în istoria premiilor USM?

Facem o precizare: Sartre a refuzat să ridice premiul (diploma, medalia şi suma impozantă de aproape un milion de dolari). Dar el ESTE laureat al Premiului Nobel. Comitetul Nobel nu ţine cont de voinţa potenţialului laureat. Este interesantă explicaţia lui Sartre (personală, etică, politică), dar ea nu are nimic cu actul evaluării operei sale. Mai există şi alte cazuri de renunţări la premii, unele sub presiunea politică a guvernanţilor, cum s-a întâmplat cu Boris Pasternak, impus de autorităţile sovietice să refuze acelaşi Premiu Nobel.

Există şi cazuri de retragere din concursul pentru premiile USM (după ce se afişează lista nominalizărilor). Cred că trebuie recunoscute ca atare doar cele fixate cumva documentar, nu doar cele care expuse oral / telefonic în genul „mă retrag pentru că nu-mi place”, sau „mă retrag pentru că oricum n-am să iau premiul”. În general, dacă tot ne plasezi cumva sub modelul Nobelului, prefer ca juriul să ia decizii fără să ţină cont de opinia scriitorului luat în discuţie. Le spuneam colegilor: misiunea noastră e să luăm în vizor cele mai bune cărţi tipărite în anul care s-a scurs. Cu sau fără voia autorilor.

Sigur că laureatul ar putea să refuze premiul. Acum câţiva ani, Eugen Lungu, ştiind cine era sponsorul concursului, nu a ridicat valoarea bănească a premiului. De câteva ori, inclusiv în acest an, Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii, se retrage din concurs pentru a nu crea suspiciunea unui conflict de interese. Este o decizie pe care trebuie s-o respectăm.

Sartre vedea în Premiul Nobel o formă de a transforma scriitorul în instituţie. În ce măsură un premiu te instituţionalizează, te clasicizează?

Sartre vorbea de Premiul Nobel, nu? Sunt scriitori pe care nici Nobelul nu i-a ajutat să urce pe podiumul valoric suprem. Şi sunt suficiente persoane-instituţii care pentru mine, ca cititor, valorează mai mult decât „Institutul Nobel”: Borges, Umberto Eco, Cehov, Proust, Kafka, Joyce, Ionesco, Vişniec...

Poate oare premiul USM transforma scriitorul în instituţie? Glumeşti?

Aurelia Borzin

Autor:

Prietenii tăi merită să știe ASTA!