Stiri
La un an de la adoptarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii, această nu poate fi implementată pentru că nu ar avea ales un Consiliu pentru Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității. „Incapacitatea Parlamentului de a desemna încă trei Membri ai Consiliului îi lipseşte pe oameni de dreptul lor de a beneficia de lege pentru a nu fi discriminaţi”, susține Amnesty International Moldova (AIM).
Sursa citată se plânge că, deși a organizat patru ședințe pe acest subiect, Comisia parlamentară mixtă de examinare a candidaţilor la funcţia de membru al Consiliului a suplinit doar două dintre cele cinci funcții de membri ai Consiliului.
„Este o dovadă în plus că legile care promovează respectarea drepturilor omului există doar pe hârtie, în practică oamenii fiind victimele unui cerc vicios de neputinţă şi nedorinţă din partea aleşilor poporului de a promova drepturile omului”, mai spune AIM.
Legea cu privire la asigurarea egalității a fost adoptată pe 25 mai 2012 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013.
Galina Munteanu
Deși votată, Legea cu privire la Asigurarea Egalităţii nu poate fi implementată
Social
24.05.2013
12:05
623
623
Sursa citată se plânge că, deși a organizat patru ședințe pe acest subiect, Comisia parlamentară mixtă de examinare a candidaţilor la funcţia de membru al Consiliului a suplinit doar două dintre cele cinci funcții de membri ai Consiliului.
„Este o dovadă în plus că legile care promovează respectarea drepturilor omului există doar pe hârtie, în practică oamenii fiind victimele unui cerc vicios de neputinţă şi nedorinţă din partea aleşilor poporului de a promova drepturile omului”, mai spune AIM.
Legea cu privire la asigurarea egalității a fost adoptată pe 25 mai 2012 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013.
Galina Munteanu
Stiri relevante
21.01.2016
11:21
2287
Amnesty International Moldova: „Regretăm că, în șapte ani de la violenţele din 7 aprilie 2009, autorităţile nu şi-au învăţat lecţia”
26.12.2014
15:16
1925
De NECREZUT ce au furat ieri doi bărbați din Chișinău
12.10.2014
14:00
1856
Echipaj de patrulare, TAMPONAT de un taximetrist
18.09.2014
11:26
1933
AIM dă un semnal de ALARMĂ: „Reținerile abuzive continuă să fie practicate”
23.07.2014
10:00
2443
Polițiștii, în TOPUL dosarelor pentru corupție ajunse pe masa magistraților
07.02.2014
10:31
1756
ALARMĂ: Figuranții în dosarul 7 APRILIE ar putea scăpa de PEDEAPSĂ
29.04.2013
12:49
2410
Amnesty se plânge pe Parlament și Ministerul Justiției
06.04.2026
12:58
110
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
09:42
387
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
05.04.2026
19:05
928
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
04.04.2026
21:12
1013
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova

Top stiri
06.04.2026
10:56
242
Piesa uitată „Silver”, înregistrată în anii ’90 pe Insula Man, renaște în serialul „Love Story” și ajunge la milioane de ascultători
06.04.2026
10:33
247
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
295
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
366
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
09:22
368
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
389
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
920
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
869
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1008
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1139
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1003
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1427
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
04.04.2026
17:40
1100
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1056
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1074
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1206
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1402
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1289
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1186
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1282
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1386
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1677
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
03.04.2026
18:28
1099
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1222
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1338
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi