DESFIGURATE în bătaie de propriii soți: Mărturiile CUTREMURĂTOARE ale victimelor violenției în familie din R. Moldova

Peste 63% din femeile în vârstă de 15 ani și mai mult din R. Moldova au fost supuse cel puțin o dată la o formă de violență fizică, psihologică sau sexuală, iar peste 27% din bărbați și peste 17% din femei cred că o femeie trebuie să tolereze violența pentru a-și păstra familia. Totodată, peste 40% din bărbați și 19% din femei consideră că există momente în care o femeie chiar trebuie să fie bătută.

Acestea sunt date dintr-un studiu național care scoate la iveală faptul că R. Moldova are probleme grave la capitolul violenței domestice.

Recent, țara noastră a semnat, la Strasbourg, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută şi drept „Convenția de la Istanbul”.

Odată ratificată, Convenţia de la Istanbul va obliga autorităţile Republicii Moldova să ofere adăposturi victimelor violenţei în familie. La fel, statul se obligă să creeze o linie fierbinte care va activa nonstop, să asigure asistenţa psihologică şi juridică a victimelor, dar şi alte aspecte despre necesitatea cărora societatea civilă a vorbit public în repetate rânduri.

„Simbolic, semnarea Convenției înseamnă că statul recunoaşte problema violenţei faţă de femei, a violenţei în familie şi se aliniază la standardele internaţionale în domeniu. Respectiv, pentru noi ca şi societate civilă, este importantă mai ales ratificarea, deoarece acest document, odată ratificat, va reprezenta şi un mecanism de monitorizare. Odată cu ratificarea Convenţiei, autorităţile îşi asumă angajamentul să asigure servicii pentru protecţia victimelor, a copiilor acestora şi să creeze un mecanism de asigurare a compensaţiilor”, susţine Daniela Misail-Nichitin, directoarea programului Femei în cadrul Centrului Internaţional „La Strada”.

Potrivit autorităţilor statului, obiectivul Convenției este toleranţa zero față de violenţa în familie. În timp, tratatul își propune să schimbe şi mentalitatea cetăţenilor, astfel ca să fie creată o societate fără violenţă.

Vedeți mai jos câteva mărturii ale femeilor-victime ale violenței domestice, prezentate de „Casa Mărioarei”, o instituție care oferă adăpost și ajutor femeilor care au avut de suferit de pe urma bătăilor:

„A erodat mândria mea de femeie: M-a apucat de păr, m-a izbit de perete, s-a urcat cu genunchiul pe gâtul meu, apoi mi-a făcut vânt pe coridor. Când m-am trezit, eram în spital. L-am iertat pentru copil. Niciodată nu i-am răspuns înapoi. El deseori îmi spunea: „te porţi frumos cu mine, dacă mă enervezi te pun la loc, puţin ai primit în 2010, mie mi-e totuna, te omor şi mă duc în puşcărie, nu-mi va fi rău, şi acolo voi picta”. Această ameninţare mi-a stat mereu în cap, mă purtam frumos, multe lucruri le făceam împotriva voinţei mele numai să nu strige, să nu mă bată. Mă obliga să fac sex cu el, după ce îşi făcea plăcerea mă dădea cu picioarele jos de pe pat. Niciodată nu m-am îmbrăcat după placul meu, îmi zicea: „eu fac bani, te îmbraci cum îţi zic eu”. Atât de mult a erodat mândria mea de femeie, încât în ultimul timp nu puteam lua nicio decizie fără aprobarea lui. M-a distrus atât de mult psihologic, încât mă credeam inutilă, bună de nimic, urâtă, proastă aşa cum mă numea el în fiecare zi. Când voiam să-i reproşez ceva, mă ameninţa că mă închide la Psihiatrie. În vara 2014, nu am mai putut suporta înjosirile şi bătaia de joc, mi-am luat câteva lucruri şi am fugit la o mătuşă, în două zile am aflat de „Casa Mărioarei”, am venit aici pentru a înţelege că sunt femeie, că sunt frumoasă, deşteaptă şi capabilă de a-mi schimba viaţa!..

Am renunţat la robie: Mă apucase de gât şi începu a încleşta degetele din ce în ce mai strâns, că am simţit că mă sufoc. Se uita la mine cu ochi tulburi ca de monstru, fără pic de milă. Dacă nu sărea fetiţa mea de 12 ani să mă scape, precis că-mi dădeam sufletul. Gâtul m-a durut o săptămână, aveam şi vânătăi vizibile, dar monstrul mi-a zis că Doamne fereşte să-mi sun rudele sau să mă jeluiesc la vecini, atunci precis că-mi ia zilele. Mi-a ascuns şi toate documentele. Numai după ce mi-am revenit, am înţeles că sunt foarte hotărâtă să pun capăt suferinţelor. Am răbdat şi am ascuns înjosiri, bătăi, pumni în cap - 15 ani. Îmi zicea că-s o tearfă de podele, că-s roaba lui, că poate face ce vrea el cu mine... Am pândit momentul când nu era el acasă, doar cu hainele de pe mine şi cu fetiţa am fugit până în fundul grădinii şi de acolo până la o vecină. La ea am stat o zi şi o noapte, iar dimineaţa, cu un transport de ocazie, am ajuns la Chişinău la „Casa Mărioarei”...

Răbdarea: Am tras ce n-aş dori nici duşmanilor să tragă. A împuşcat cu puşca după mine, m-a lovit de nu mă puteam ridica din pat. Dar eu nu am putut să-l las. Încercam să se întâmple totul departe de ochii copilului, voiam pentru el sa păstrez această căsnicie...

Frica a ajuns la nivelul maxim: Mă numesc Ana și locuiesc la sudul republicii. Am o vecină, bună prietenă, care se confruntă mai zilnic cu violența din partea soțului său. Omul este foarte instabil psihic, consumă alcool regulat și, după ce o abuzează, peste 5 minute îi poate cere atenție, iubire, afecțiune de genul: „ia spune, mă iubești?”. La început o înjosea verbal, psihic, ca aceasta, sărmana, să-și piardă orice încredere în sine, iar acum de ceva timp a început să o agreseze fizic. Dacă o lovește, o face doar în cap sau o trage de păr, e foarte hâtru și știe că, dacă se vor vedea vânătăi sau răni, el va fi bănuit. Nu o dată a fost chemată ambulanța, dar de fiecare dată soacra vecinei spune că ba a cazut, ba s-a lovit și tot așa. Au o fetiță de 4 anișori și ea, mititica deja vede toată strășnicia prin care trece mama sa. Acum câteva zile, când a fost ultima agresiune, micuța a început să vomite de tare ce plângea și striga la tatăl său să se oprească. Mama sa s-a ales cu un deget de la mână fracturat și, când au mers la spital, soacra acesteia, lucrător medical fiind, iarăși a mințit precum că și-a fracturat degetul singură. E puținul care-l cunosc eu, dar vă asigur că asta nu e tot. Eu urmăresc dintr-o parte doar și din ce mai reușește prietena să-mi spună, căci tare se teme de el dacă află. Nu s-a adresat niciodată la poliție și nici nu încearcă, că o va distruge în bătaie. Frica a ajuns la nivel maxim, chiar dacă de multe nu e capabil acest om, e un fricos!!! La părinții ei nu poate pleca, fiindcă de multe ori aceștia au mâncat bătaie de la el și se tem și ei...”