05:08:05 26.11.2025
Stiri

Descoperire revoluţionară privind CANCERUL: Din ce cauză apare boala secolului

Știri 03.01.2015 09:53 Vizualizări3378
Descoperire revoluţionară privind CANCERUL: Din ce cauză apare boala secolului

Cancerul apare de cele mai multe ori mai degrabă din cauza unui "ghinion" în ceea ce priveşte mutaţiile aleatorii ce se produc în timpul procesului de diviziune a celulelor, decât din cauze genetice sau care ţin de mediul nefavorabil, potrivit unui studiu american.

Studiul, publicat în ediţia din 2 ianuarie a revistei Science şi realizat de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins, este bazat pe un model statistic care ia în calcul o mare varietate de tipuri de cancer. Totuşi, analiza nu ia în calcul cancerul de sân, cea mai frecventă formă a bolii în cazul femeilor, nici pe cel de prostată, a doua cea mai frecventă formă de cancer întâlnită la bărbaţi după cancerul de piele, scrie Mediafax.

Dintre formele de cancer la adulţi luate în calcul, circa două treimi sunt explicate prin apariţia de mutaţii genetice aleatorii care permit tumorilor să crească, iar o treime sunt rezultatul unor factori genetici sau ai mediului nefavorabil.

"Acest studiu arată că vă puteţi creşte riscul de îmbolnăvire de cancer fumând sau adoptând alte stiluri de viaţă nesănătoase", a declarat unul dintre autorii cercetării, profesorul Bert Vogelstein, de la Universitatea de medicină Johns Hopkins.

"Totuşi, numeroase forme de cancer sunt în mare parte rezultatul unui ghinion şi al unei mutaţii a unei gene care va provoca o tumoră, fără nicio legătură cu stilul de viaţă sau cu factorii ereditari", a mai spus Bert Vogelstein.

Potrivit cercetătorului, persoanele care trăiesc foarte mult deşi fumează sau stau foarte mult la soare, fără a-şi proteja pielea, şi nu se îmbolnăvesc de cancer nu au neapărat "gene bune": "Adevărul este că în cele mai multe cazuri este vorba pur şi simplu de noroc".

Pentru acest studiu, cercetărorii s-au aplecat asupra procesului natural de la reînnoire a celulelor din corpul uman. Acest proces permite organismului să înlocuiască celulele diferitelor organe, pe măsură ce acestea mor.

Savanţii au înţeles de mai mult timp că tumorile canceroase pot apărea atunci când celulele suşă comit mici greşeli - mutaţii. Dar acest nou studiu este primul care încearcă să facă lumină în ce priveşte numărul de ocurenţe ale cancerelor declanşate de acest proces, în raport cu numărul de îmbolnăviri cauzate de factori genetici sau de mediu nefavorabil.

"Schimbarea obiceiurilor ar putea fi foarte utilă pentru evitarea anumitor forme de cancer, dar în cazul altora nu va avea niciun efect", a spus Cristian Tomasetti, bio-matematician şi profesor de oncologie la Johns Hopkins.

"Va fi nevoie de mobilizarea multor resurse pentru a descoperi un mod de detectare a acestor tipuri aleatorii de cancer într-un stadiu precoce, vindecabil", a adăugat Tomasetti.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
25.11.2025 08:14 632 Horoscopul zilei 25.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 17.19 1 RON 3.89 1 RUB 0.22 1 UAH 0.41
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte