Descoperire INCREDIBILĂ făcută de un scafandru în Pacificul de Sud, la o adâncime de peste 5.000 de metri
1611
Epava portavionului american din Al Doilea Război Mondial USS Hornet (CV-8) a fost descoperită în Insulele Solomon de organizaţia fondată de Paul Allen. Portavionul a fost localizat la sfârşitul lui ianuarie de echipajul de la Research Vessel Petrel pe fundul Pacificului de Sud, conform unei declaraţii a reprezentanţilor companiei Vulcan de pe 12 februarie. Vulcan supervizează reţeaua de organizaţii şi iniţiative ale lui Allen, cofondatorul Microsoft.
Cercetătorii au folosit informaţii de la arhivele naţionale şi navale pentru a găsi nava, dar şi rapoartele acţiunilor de la alte nave implicate în Bătălia din Insulele Santa Cruz din 1942. Epava a fost găsită la o adâncime de peste 5.000 de metri, scrie Fox News.
„Hornet a fost descoperită în prima misiune a vehiculului subacvatic al lui Petrel şi a fost confirmată cu ajutorul imaginilor de la submarin”, au explicat reprezentanţii.
Hornet este cel mai bine cunoscută pentru rolul jucat în raidul Doolittle asupra Japoniei în aprilie 1942. Atacul a fost conceput ca urmare a celui de la Pearl Harbor, fiind primul raid al avioanelor americane asupra teritoriului japonez. Deşi niciunul dintre cele 16 bombardiere B-25 nu au ajuns la destinaţia finală din China, raidul a fost important pentru moralul americanilor.
Credit: R/V Petrel, Vulcan
De asemenea, portavionul a fost implicat în bătălia decisivă de la Midway în iunie 1942, atunci când forţele navale americane au înfrânt flota japoneză.
Hornet a fost scufundată în timpul Bătăliei din Insulele Santa Cruz din 25-27 octombrie 1942. După ce a fost lovită de bombe şi torpile, echipajul navei a fost forţat să abandoneze nava. Încercările de salvare ale acesteia de cătra forţa navală americană au fost în zadar. A fost nevoie de patru torpile lansate de două distrugătoare japoneze pentru a scufunda portavionul în seara de 26 octombrie. Din cei aproximativ 2.200 de membri ai echipajului, 111 şi-au pierdut viaţa.
Credit: R/V Petrel, Vulcan
De asemenea, USS Enterprise, un alt portavion din clasa Yorktown, a fost avariat grav în această bătălie. „Cu pierderea lui Hornet şi avarierea severă a lui Enterprise, Bătălia de la Santa Cruz a fost o victorie japoneză, dar care a venit cu un preţ mare”, a precizat amiralul Samuel Cox, director al Naval History and Heritage Command. „Circa jumătate dintre avioanele japoneze implicate în luptă au fost distruse de anti-aeriana americană. Ca rezultat, portavioanele japoneze nu s-au mai implicat în lupte timp de aproape doi ani”, a adăugat acesta.
„O aveam pe Hornet pe lista navelor de război din Al Doilea Război Mondial pe care voiam să le localizăm datorită locului ei în istorie ca portavion care s-a aflat în momente cruciale ale bătăliilor navale”, a menţionat Robert Kraft, directorul operaţiunilor subacvatice de la Vulcan.
20.12.2025
11:47
30
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
323
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
444
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
535
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
802
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
592
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
629
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
575
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
656
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
952
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
675
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
557
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
20.12.2025
08:36
300
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
422
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
518
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
786
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
575
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
614
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
564
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
643
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
940
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
660
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
546
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
611
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
774
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
690
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
634
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
669
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
653
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
827
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
743
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
643
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
666
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
624
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
663
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
662
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
719
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
Horoscopul zilei 20.12.2025
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














