02:29:59 22.12.2025
Stiri

Deputatul care a RUPT harta României îi va lua locul lui Ceban în prezidiul Parlamentului: Democrații obțin patru comisii parlamentare permanente

Politică 29.11.2019 10:40 Vizualizări1558
Deputatul care a RUPT harta României îi va lua locul lui Ceban în prezidiul Parlamentului: Democrații obțin patru comisii parlamentare permanente

Ședința de astăzi a Parlamentului, care va fi organizată începând cu ora 15.00, va aduce schimbări importante în conducerea comisiilor permanente, după ruperea coaliției ACUM - PSRM și alegerile locale.

Astfel, după alegerea socialistului Ion Ceban în funcția de primar al Chișinăului, locul acestuia în prezidiul Parlamentului va fi luat de Vlad Batrâncea. Viitorul vicepreședinte al Parlamentului s-a remarcat în Legislativul trecut prin faptul că a rupt harta României în cadrul unei ședințe în plen.

De asemenea, pentru că au votat Guvernul Chicu, democrații revin la guvernare. Aceștia vor deține șefia a patru comisii parlamentare permanente: cea pentru securitate națională, apărare și ordine publică, cea de politică externă și integrare europeană, Comisia pentru administrație publică locală și cea pentru protecție socială, sănătate și familie.

Potrivit surselor noastre din Parlament, la șefia Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică va fi numit democratul Alexandru Jizdan.

Blocul „ACUM” va deține conducerea a două comisii parlamentare - cea pentru controlul finanțelor publice și cea pentru drepturile omului și relații interetnice.

Alte patru comisii vor fi conduse de socialiști, iar una - de fracțiunea Partidului „Șor”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
21.12.2025 08:21 778 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 983 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.86 1 USD 16.95 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte