01:55:51 03.08.2025
Stiri

Defilare de amploare în Piaţa Roşie, de 1 Mai

Știri 01.05.2014 15:01 Vizualizări783
Defilare de amploare în Piaţa Roşie, de 1 Mai

Circa 100 000 de persoane au defilat, astăzi, în Piaţa Roşie de la Moscova pentru a sărbători Ziua Internaţională a Muncii, reluând o tradiţie ce datează din era Uniunii Sovietice, pe fondul unui val de patriotism exacerbat în Federaţia Rusă de criza din Ucraina, transmite AFP.

„Sunt mândru de ţara mea”, „Putin are dreptate”, sunt mesaje ce puteau fi citite pe pancartele agitate alături de numeroase drapele ruseşti şi baloane albe, albastre şi roşii (culorile drapelului naţional), a constatat o corespondentă France Presse aflată la faţa locului.

Potrivit poliţiei locale, citată de agenţiile ruseşti, peste 100 000 de persoane au participat la defilare, condusă de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, şi organizată în Piaţa Roşie, lângă Kremlin, pentru prima dată după 1991. Mai multe pancarte şi discursuri ale unor reprezentanţi ai sindicatelor sărbătoreau anexarea Crimeii de către Rusia în martie, în urma unui referendum denunţat de Kiev şi de comunitatea internaţională.

„Un vânt al libertăţii suflă prin Crimeea!”, a exclamat de pe un podium un bărbat îmbrăcat în uniformă militară. „Moscova-Sevastopol, oraşe de eroi”, putea fi citit pe o pancartă.

Unul dintre organizatorii acţiunii, Aleksandr Şerşukov, preşedintele partidului „Uniunea Muncii”, a precizat marţi că manifestaţia va fi „antifascistă, din cauza situaţiei de la frontierele noastre”, cu trimitere la evenimentele din estul Ucrainei. Insurgenţii proruşi se consideră ameninţaţi de naţionaliştii care au participat la contestarea proeuropeană şi care sprijină autorităţile de tranziţie de la Kiev.

Data de 1 mai este considerată Ziua Internaţională a Muncitorilor, zi liberă, de sărbătoare, în Rusia, care celebrează lupta pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale clasei muncitoare. În fiecare an, sindicatele ruseşti defilează cu această ocazie în majoritatea oraşelor ţării, notează AFP, preluat de jurnalul.ro.

Autor: Polina Cupcea
Stiri relevante
Top stiri
02.08.2025 08:19 547 Horoscopul zilei 02.08.2025

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte