DECLARAȚIE // Votul pentru sistemul mixt „va izola R. Moldova și ne vom pierde acei prieteni care au încercat să ajute oamenii noștri în ultimii ani”
2581
Comisia de la Veneția consideră „inoportună” schimbarea sistemului electoral din R. Moldova, a scris Agenția „Reuters” cu referire la concluziile unui document încă nepublicat oficial, pe care Comisia de la Veneția îl va examina pe 16 iunie curent.
Spicherul democrat Andrian Candu a spus pentru aceeași sursă că nu este de acord cu toate concluziile experților, iar coaliția majoritară va accepta doar unele recomandări tehnice, nu și pe cele care, în opinia sa, depășesc competențele experților Comisiei de la Veneția.
„Majoritatea parlamentară nu va accepta să se intervină în ceea ce noi considerăm opțiunea suverană a țării. Unele recomandări ale experților le depășesc competențele. Fie le vom neglija, fie vom lucra cu cei din Comisia de la Veneția pentru a-i convinge să-și schimbe părerea”, a spus Candu pentru Reuters.
Dumitru Alaiba: „Teoretic, PD are suficiente voturi ca, „legal”, să transforme R. Moldova în pașalâc, dar asta va avea consecințe”
Unul dintre liderii protestelor din fața Parlamentului împotriva schimbării sistemului electoral din R. Moldova, Dumitru Alaiba, susține că degeaba spicherul ar juca această „carte cu suveranitatea”, când e vorba de instituții europene.
„În țara noastră nu există lege, nu există procedură care să funcționeze pentru a face evoluția faptelor previzibilă. Nici măcar PD nu prea știe ce anume se va întâmpla, pentru că toate tentativele democraților până acum au eșuat vizibil. Asta o confirmă liniștea din tabăra PD la subiectul sistemului electoral. Ei vor insista, pentru că e o chestie de supraviețuire și unica lor strategie este să rămână permanent la guvernare. Totuși, nu prea știu încotro. Pentru moment, Candu joacă cartea cu „suveranitatea” și spune că R. Moldova poate vota orice sistem vrea. Nu e tocmai așa. R. Moldova este țară-membră a Consiliului Europei și, respectiv, a subsemnat anumitor principii pe care trebuie să le promoveze, iar o opinie negativă a Comisiei de la Veneția va însemna că aceste principii sunt încălcate de reforma electorală promovată de PD și PSRM”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Dumitru Alaiba.
Potrivit activistului civic, Europa nu va finanța construirea unei „dictaturi” în R. Moldova.
„Teoretic, PD are suficiente voturi în Parlament pentru ca, „legal” sau „conform legislației”, să transforme R. Moldova în pașalâc, dar asta va avea consecințe. Faza cu suveranitatea este îndeosebi cinică atunci când vine de la un partid care se declară proeuropean, care în cuvinte susține Acordul de Asociere etc. Suntem parte a multor convenții internaționale De cum se vor comporta autoritățile la subiectul sistemului electoral va depinde suportul oferit Republicii Moldova, inclusiv cel financiar. Europa nu va finanța construirea unei dictaturi din banii contribuabilului european. Din punct de vedere al politicii externe, acest abuz va accelera izolarea Moldovei. Țara noastră deja a devenit o problemă pentru europeni (vezi miliardul, vezi laundromatul, vezi alunecările antidemocratice). Acest vot va izola în continuare R. Moldova și ne vom pierde acei prieteni care au încercat să ajute oamenii noștri în ultimii ani. Ne vom trezi în 2007, într-o țară izolată, cu o dictatură ce se consolidează, promovând frica și sufocând libertățile și drepturile omului. De aceea, trebuie să rezistăm și să nu permitem, pentru că situația se poate agrava și se va agrava, dacă autoritățile vor reuși să-și promoveze această reformă”, a mai adăugat Alaiba.
Nicolae Negru: „Dacă PD va insista asupra schimbării, nu văd cum UE să-l poată opri”
Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, este de părere că scurgerea și publicarea în presă a documentului pare să fie „o formă de presiune”, care derivă din reputația Republicii Moldova ca stat capturat.
„Formal, într-adevăr nu e treaba Comisiei de la Veneția să ne spună ce fel de sistem electoral trebuie să folosim. Important e ca orice schimbare a sistemului să fie adoptată respectându-se normele democrației. Problema în cazul nostru e că opoziția extraparlamentară se opune și se opune de aceea că schimbarea sistemului se face în interesul unui singur partid. Pe de altă parte, nicăieri în Constituție nu scrie că legile se adoptă prin consens, se cere doar o majoritate de voturi. De aceea, dacă PD va insista asupra schimbării, nu văd cum UE să-l poată opri. Participarea PSRM, care se consideră în opoziție și care, în mod paradoxal, are de pierdut, poate cel mai mult în urma schimbării sistemului electoral, este un atu pentru Plahotniuc”, este de părere Nicolae Negru.
Și fosta consilieră a președintelui Nicolae Timofti, Aurelia Peru, susține că schimbarea sistemului electoral nu este o chestiune de actualitate pentru Republica Moldova.
Aurelia Peru: „Dacă (Plahotniuc) va neglija recomandările Comisiei de la Veneția, creează vulnerabilități în dialogul cu cancelariile occidentale”
„Zvârcoleala acesta, permiteți-mi să abordez un limbaj cotidian, nu unul științific, amintește despre gospodina care, în loc să spele vesela, o aruncă și procura alta. Așa și în cazul partidelor noastre politice. Politicienii le-au format, ei le-au compromis, le-au corupt, ei au înțelegeri de culise cu finanțatori gen Karamalak, off-shore-uri din Bahamas etc., ca apoi să ne convingă patetic că elita trebuie schimbată. Pai, schimbați-vă!”, le recomandă politicienilor Aurelia Peru.
Sursa citată ne recomandă să așteptăm, totuși, avizul Comisiei de la Veneția în privința proiectului de lege privind schimbarea sistemului electoral.
„Ca specialist în materie de manipulare, pot confirma ca unele scurgeri de informație sunt premeditate, având ca scop determinat să tatoneze și să pregătească opinia publică în direcția dorită. Spicherul Candu deja gestionează opina prin declarațiile lansate la acest subiect. De acord cu domnia sa, când zice că nu va accepta ca cei de la Comisia de la Veneția „să intervină în ceea ce noi considerăm opțiunea suverană a țării”. Corect! Dar când, prin traseismul politic din Parlament, se schimbă cu 180 de grade opțiunea politică exprimată de măria sa poporul, nu mai este acesta suveranul?”, întreabă Peru.
Fosta consilieră vede două riscuri în această situație și ambele pentru liderul PD, Vlad Plahotniuc.
„Dacă va neglija recomandările Comisiei de la Veneția, creează vulnerabilități în dialogul pe care încearcă să-l consolideze pe toate căile cu acele cancelarii occidentale. Liderul PD, intenționează, cu exces de abnegație la ora actuală, să se poziționeze ca unicul lider capabil să asigure apropierea R. Moldova de UE(!). În al doilea rând, dacă renunță la intenția de a modifica sistemul electoral, pierde din autoritatea de lider de partid și politician. După refuzul președintelui Timofti de a-l desemna pentru funcția de premier, aceasta ar fi a doua umilință publică. Și e mult pentru un lider ca el”, a încheiat Aurelia Peru.
28.03.2026
16:58
594
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
27.03.2026
19:16
812
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
14:00
923
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
11:58
960
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
27.03.2026
13:59
827
Maia Sandu, mesaj ferm către magistrați: reforma justiției, cheia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
26.03.2026
17:17
934
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
13:58
976
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
11:01
1250
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
25.03.2026
20:31
6460
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe Diana Caraman, „care SFIDEAZĂ Constituția”. Replica comunistei
25.03.2026
12:17
927
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
36
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
314
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
451
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
590
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
505
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
585
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
652
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
574
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
684
Horoscopul zilei 28.03.2026
779
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
909
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
761
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
864
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
809
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
849
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
826
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
817
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
878
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
736
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
749
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
868
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
1018
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
720
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
857
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2451
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














