DECLARAȚIE // Victimele represiunilor politice primesc recompense mult prea mici în comparație cu teroarea prin care au trecut
778
Foto: Elena Covalenco, IPN
Victimele represiunilor politice primesc o indemnizație de 1 000 de lei, sumă mult prea mică în comparație cu teroarea prin care au trecut, a declarat astăzi președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici, Alexandru Postica, în cadrul dezbaterii publice „Rolul Istoriei în formarea persoanei și modernizarea societății”, organizată de IPN.
Potrivit lui Alexandru Postica, de 30 de ani, clasa politică și guvernările din Republica Moldova ignoră acest subiect, lăsând victimele represiunilor politice cu compensații financiare derizorii.
În prezent, pentru elevii claselor a IX-a gimnaziu și X-XII-a liceu, a fost introdusă o nouă disciplină dedicată studiului represiunilor comise de către regimul totalitar comunist de ocupație din secolul XX. Președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici, Alexandru Postica, spune că noua disciplină va oferi elevilor informații ample despre represiunile politice și va dezvolta spiritul civic al noii generații.
„Curricula conține geneza creării Gulag-urilor. Totul începe de la 1917. Este descris modul în care s-a format acest sistem de penitenciare. De asemenea, este inclus și subiectul situației actuale. Urmărim ce se întâmplă la vecinii noștri. Are loc o nouă spirală a istoriei care repetă ce s-a întâmplat în 1917”, a spus președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici, Alexandru Postica.
Potrivit lui Alexandru Postica, tot mai puține victime ale deportărilor și represiunilor politice au rămas în viață, iar acest potențial uman trebuie valorificat pentru a obține mărturii prețioase din prima sursă.
„Pornind de la dictonul biblic „Cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberiˮ, trag concluzia că guvernările nu au dorit niciodată să fie libere, pentru că nu au dorit să se cunoască adevărul. În anul 2001, când s-a format Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici, doar în Chișinău erau peste 7000 de membri. În total, în 1999, oficial, cu legitimații, erau aproape 100 mii de persoane victime ale represiunilor politice. În prezent, în Chișinău au rămas 1700 de oameni. În total, pe țară, au rămas aproximativ 7 mii de oameni. Noi am avut un potențial enorm de memorii și istorii care vin din partea persoanelor victime ale represiunilor politice, un potențial pe care nu l-am valorificat. Aceste mărturii, istorii, urmau să fie transpuse într-o curriculă obligatorie, nu opțională”, a mai spus Alexandru Postica.
În prezent, potrivit legii, soții, părinții sau copiii persoanelor executate în urma represiunilor politice sau decedate în locurile de deținere specială sau în drum spre ele, care sunt cetățeni ai Republicii Modova, primesc, la cerere, o compensație în mărime de 540 de lei pentru fiecare persoană executată sau decedată. De asemenea, victimele represiunilor politice primesc o indemnizație de 1000 de lei.
„Foștii deportați au pensii care sunt de 2-3 mii de lei. Vorbim de niște indemnizații de 1000 de lei. Dar vedem că pentru alte categorii, care sunt din aceeași parte a istoriei, se majorează indemnizațiile. Pentru deportați, guvernarea așteaptă să fie rugată. Cel mai important este aspectul moral. Până în prezent, nu este prevăzută nicio compensație pentru suferințele morale. În prezent, pentru viața unui om se achită 540 de lei. Dacă cineva din rude, bunici, părinți, au fost omorâți de către regim, potrivit legii din 1992, care n-a fost modificată, poate fi achitată suma de 540 de lei. Puneți-vă în locul victimelor represiunilor politice, cărora li s-a luat totul, le-au fost omorâte rudele, n-au avut acces la studii superioare, toată viața au lucrat în colhoz, și acum au o pensie de 2000 de lei și o indemnizație de 1000 de lei. Pe de altă parte, călăii are au fost angajați ai serviciilor de securitate au pensii de peste 20 de mii de lei și indemnizații și mai mari”, a mai spus președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici.
100
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
87
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
278
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
252
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
253
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
238
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
292
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
311
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
347
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
298
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
62
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
65
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
270
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
246
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
250
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
236
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
290
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
309
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
346
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
297
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
332
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
375
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
404
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
498
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
576
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
550
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
448
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
533
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
554
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
650
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
535
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
598
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
601
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
608
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
612
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














