DECLARAȚIE // Guvernul de la București ar putea acorda ajutoare de stat investitorilor care vin în judeţele din zona Moldovei
1298
Agerpres
Guvernul României ar putea acorda ajutoare de stat investitorilor care vin în judeţele din zona Moldovei, a declarat, vineri, la Iaşi, premierul Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, regiunea de nord-est nu se poate dezvolta fără investiţii, iar din acest motiv oamenii de afaceri interesaţi să investească în România vor fi invitaţi să analizeze realizarea de investiţii în această regiune.
„Nu se poate dezvoltare fără investiţii. Orice investitor care va vrea să investească în România va fi invitat de noi să analizeze şi investiţia posibilă într-unul dintre judeţele Moldovei. Mai mult decât atât, avem un instrument prin care putem să determinăm această locare a unor investiţii, care se numeşte instrumentul ajutorului de stat, prin care vom asigura un ajutor de stat mai mare pentru investitorii care vor investi în Moldova, astfel încât să ne asigurăm că vor alege acea locaţie", a afirmat Orban, prezent la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române, citat de Agerpres.
Şeful Executivului a precizat că o astfel de măsură va fi luată în contextul în care „Moldova a fost nedreptăţită în ultimii 20-25 de ani".
„Dacă analizăm investiţiile realizate în Moldova, vom vedea că resursele alocate Moldovei din bugetul central nu au fost niciodată suficiente pentru a asigura dezvoltarea Moldovei. Obiectivul nostru principal este acela de a pune bazele unor investiţii serioase în Moldova", a adăugat Ludovic Orban.
În discursul său, Orban s-a referit și la românii din R. Moldova: „Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri, nu trebuie să uităm niciodată că avem o responsabilitate faţă de ei şi noi suntem la fel de responsabili ca şi liderii politici responsabili de acolo şi cetăţenii pentru a asigura drumul Basarabiei spre Europa care, în mod obligatoriu, trece prin România".
18.12.2025
08:17
209
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
212
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
225
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
233
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
343
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
313
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
535
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
727
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
622
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
489
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
18.12.2025
08:17
43
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
48
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
65
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
167
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
308
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
290
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
520
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
708
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
605
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
482
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
525
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
594
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
506
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
598
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
576
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
659
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
726
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
479
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
525
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
848
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
582
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
681
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
565
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
597
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
521
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
Horoscopul zilei 18.12.2025
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














