11:55:48 20.12.2025
Stiri

AVERTISMENTUL unui IMPORTANT lider de la Bruxelles! „Europa trebuie să se teamă de proliferarea statelor mai mici”

Știri 23.10.2017 10:37 Vizualizări3142
AVERTISMENTUL unui IMPORTANT lider de la Bruxelles! „Europa trebuie să se teamă de proliferarea statelor mai mici”

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat duminică faptul că Europa „ar trebui să se teamă" de fenomenul divizării naţionale, pe fondul crizei din Catalonia şi al referendumului de autonomie din regiunile italiene Lombardia şi Veneto, relatează site-ul france24.com, citat de Mediafax.

„Evident că Europa trebuie să se teamă de proliferarea statelor mai mici. De aceea nimeni în Europa nu intenţionează să recunoască independenţa Cataloniei. Chiar şi (premierul britanic) Theresa May, în plină furtună de Brexit, a spus că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată Catalonia. Spania a fost de-a lungul istoriei un stat unificat, cu multe regiuni autonome, cu diverse populaţii care vorbesc de asemenea limbi diferite, dar care fac parte dintr-un stat unificat. Nu prin degradarea conceptului de naţiune vom consolida Europa", a spus Tajani, într-un interviu pentru cotidianul Il Messaggero.

Două dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei, Lombardia şi Veneto, organizează duminică referendumuri de autonomie, pe fondul nemulţumirilor legate de reducerile bugetare cerute de către guvernul de la Roma.

Antonio Tajani a subliniat diferenţele dintre referendumul de independenţă din Catalonia, declarat ilegal de către guvernul spaniol şi de către Curtea Constituţională, şi demersul din regiunile italiene.

„În primul rând, acele două referendumuri sunt legitime, cum nu a fost cazul în Catalonia. În Spania nu este vorba despre autonomie, ci despre proclamarea independenţei în semn de sfidare faţă de statul de drept şi împotriva Constituţiei spaniole", a spus Tajani.

Guvernul central din Roma susţine că referendumurile din Lombardia şi Veneto sunt inutile, dar sunt permise de către Constituţia Italiei. Susţinătorii referendumurilor consultative insistă că regiunile lor trimit mai multe fonduri din impozite către Roma decât le revin pentru cheltuielile publice, cerând reducerea la jumătate a contribuţiilor.

Autor: Ziarul National
Top stiri
20.12.2025 08:36 300 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte